Real Madrid i-a găsit înlocuitor lui Luka Modric. Pentru a nu-l pierde, actuala echipă îi mărește salariul de 6 ori
articol scris de Digi Sport04.11.2022, 16:27
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Florentino Perez are o variantă de înlocuitor pentru Luka Modric. Ajuns la 37 de ani, mijlocașul croat a trecut deja prin două accidentări în acest sezon, una în septembrie și alta în octombrie și a spus că Mondialul din Qatar va fi ultima sa competiție internațională.
Moises Caicedo, dorit de Real Madrid
Astfel, șeful de la Real Madrid se gândește că cel mai potrivit înlocuitor ar fi Moises Caicedo. Ecuadorianul are 21 de ani și joacă la Brighton din februarie 2021, când a fost transferat de la Independiente del Valle pentru 5 milioane de euro.
Numai că englezii cer acum o sumă imensă în schimbul său. Potrivit publicației Fichajes, este vorba de 68 de milioane de lire sterline, adică 77.91 milioane de euro, iar mutarea ar urma să se facă la vară.
Madrilenii sunt impresionați de condiția fizică a lui Moises Caicedo, tehnicitatea sa, viteza și versatilitatea la mijlocul terenului.
În acest sezon, Caicedo a jucat în 12 meciuri oficiale și a marcat un gol pentru Brighton, echipă antrenată de fostul jucător de la CFR Cluj, Roberto De Zerbi.
El a mai fost dorit și de managerul lui Chelsea, Graham Potter, în septembrie, însă și Arsenal sau Manchester United s-au interesat de el.
Caicedo are unul dintre cele mai mici salarii la Brighton
Un avantaj ar fi salariul lui Caicedo, care este unul dintre cele mai mici din echipă, iar asta îi face pa madrileni să poată să-i ofere o sumă pe placul său.
În acest moment, Caicedo câștigă 595.000 de euro pe an. Însă Brighton îl consideră jucător de bază și vor să ii propună un salariu de 6 ori mai mare, pentru a-l face cel mai bine pătit jucător din lot, alături de Danny Wellbeck și Adam Lallana.
Caicedo, care are 25 de selecții și două goluri în naționala Ecuadorului, mai are contract cu Brighton până în iunie 2025.
- 38 de milioane de euro este cota de piață a lui Caicedo în acest moment, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Dacă varianta Caicedo va pica, Real îi mai are în vedere pe Jude Bellingham, Florian Wirtz, Enzo Fernández și Bruno Guimaraes.
Etichete: real madrid , luka modric , florentino perez , moises caicedo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții