Real Madrid - Ajax | Contraperformanţă pentru Real Madrid! E prima oară în istorie când păţeşte aşa ceva
05.03.2019, 22:59Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Real Madrid - Ajax VIDEO | Real Madrid a avut un început de coşmar contra lui Ajax. În minutul 18, "lăncierii" întorseseră deja rezultatul din tur, conducând cu 2-0 pe Bernabeu. A fost pentru prima oară în istoria Champions League când Real Madrid primeşte două goluri pe teren propriu, în mai puţin de 20 de minute.
După 2-1 în tur, la Amsterdam, mulţi specialişti vorbeau despre ghinionul avut de trupa lui Ten Hag. Atât din prisma rezultatului, dar şi al faptului că a avut ghinion să cadă cu Real, o specialistă a Ligii Campionilor.
Real Madrid - Ajax | Avertismentul "lăncierilor"
Jucătorii lui Ajax au vorbit despre faptul că, din punctul lor de vedere, calificarea nu e jucată, dar puţini le dădeau şanse reale. Chiar şi în condiţiile în care Real e în criză, pierzând de trei ori la rând pe teren propriu (cu Girona şi de două ori cu marea rivală, Barcelona).
Începutul partidei cu Ajax a arătat clar că Real e în acest moment o formaţie fără busolă. În minutul 18, tabela arăta un neverosimil 2-0 pentru oaspeţi, după reuşitele lui Ziyech şi David Neres. A fost pentru prima oară în istorie când Real a primit două goluri pe teren propriu în mai puţin de 20 de minute.
Ca misiunea trupei lui Solari să fie şi mai complicată în întoarcerea rezultatului, Lucas Vazquez şi Vinicius s-au accidentat în decurs de 6 minute (minutele 29 şi 35) şi nu au mai putut continua.
Etichete: real madrid , liga campionilor , champions league , real madrid ajax
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții