Real Madrid a pus ochii pe ”noul Marcelo”! Cine este jucătorul pus pe listă de spanioli
26.12.2020, 17:24SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid se gândește deja la un înlocuitor pentru veteranul Marcelo (32 de ani), care a prins doar șase meciuri în acest sezon pentru echipa lui Zinedine Zidane.
Șefii de pe ”Bernabeu” au pus ochii pe un fundaș portughez de doar 18 ani, care poate fi considerat drept „noul Marcelo”. Este vorba despre Nuno Mendes (18 ani), de la Sporting Lisabona, jucător crescut la academia lusitanilor și promovat la prima echipă a clubului în acest sezon, scrie Mundo Deportivo.
Real Madrid l-a găsit pe ”noul Marcelo”. Vine de la Sporting Lisabona
Mendes s-a impus rapid în echipa celor de la Sporting, unde a prins deja 13 meciuri în toate competițiile, reușind să marcheze chiar și un gol. Rămâne de văzut cu ce sumă se vor mulțumi șefii clubului portughez în schimbul fundașului evaluat la 12 milioane de euro, la 18 ani.
De asemenea, sursa citată mai scrie și despre posibilitatea ca David Alaba să fie transferat de Real Madrid. Fundașul austriac va intra în ultimele șase luni de contract cu Bayern Munchen, iar în vară va putea fi transferat liber.
În sezonul precedent, Marcelo a prins 23 de meciuri pentru Real Madrid, de cele mai multe ori fiind preferat francezul Ferland Mendy.
Marcelo mai are contract cu Real Madrid până în 2022.
Etichete: real madrid , sporting lisabona , marcelo , nuno mendes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții