Real Madrid a găsit o variantă de rezervă în Italia, în cazul în care nu va reuși să îl transfere pe Kylian Mbappe
articol scris de Digi Sport30.09.2021, 08:33
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid încearcă să îi ofere un precontract lui Kylian Mbappe (22 de ani) în această iarnă, pentru a putea veni pe Santiago Bernabeu gratis la finalul acestui sezon.
"Los Blancos" au pregătit și o variantă de rezervă în cazul în care PSG se va dovedi mai puternică în negocieri și campionul mondial va rămâne pe Parc des Princes.
Victor Osimhen este varianta de rezervă a lui Real Madrid
Conform publicației italiene Gazzetta dello Sport, citată de spaniolii de la AS, Victor Osimhen ar fi cel considerat suficient de bun pentru a-l putea înlocui pe succes pe Karim Benzema în viitor. Nigerianul se află într-o formă excelentă în acest sezon, marcând 6 goluri în tot atâtea meciuri în noua ediție, pentru Napoli.
Vârful napoletanilor mai este urmărit și de echipe precum Chelsea, Manchester City, Manchester United și PSG, întrucât este greu de crezut că Napoli îl mai poate păstra mult timp, dacă va continua să marcheze gol după gol.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Victor Osimhen, potrivit celor de la Transfermarkt.
- 70 de milioane de euro a plătit Napoli celor de la Lille pentru vârful nigerian, în vara anului trecut.
Perioada delicată prin care a trecut Victor Osimhen în copilărie
Atacantul de 21 de ani, născut în Nigeria, în orașul Lagos, a dezvăluit perioada dificilă prin care a trecut la o vârstă fragedă, după ce mama sa a decedat, iar tatăl și-a pierdut locul de muncă. Pentru a-și asigura existența, Victor Osimhen recunoaște că a fost nevoit să vândă sticle cu apă pe stradă.
”M-am născut și am crescut în Lagos, într-un loc numit Olusosun. Am crescut într-o loc foarte sărac, a fost foarte greu. Mama a murit când eram mic, la trei luni după ce tata a rămas fără serviciu. Au fost momente critice pentru mine și frații mei, am fost nevoit să vând apă pe străzile aglomerate din Lagos pentru a supraviețui.
Vin dintr-un loc unde nu există speranță. unde nimeni nu-ți dă vreo șansă. Am tras din greu pentru că am știut că fotbalul este singura speranță pentru mine și familia mea.
Dacă i-ai fi întrebat pe cei vecinii mei, nimeni nu ar fi spus că din familia noastră poate ieși ceva bun. L-am văzut mereu pe tata traversând perioade grele, cred că am învățat mult din asta”, a declarat Victor Osimhen, potrivit Sky Sports Italia.
Etichete: real madrid , napoli , kylian mbappe , victor osimhen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții