Real Madrid, disperată după Neymar! ”Galacticii” au decis să vândă trei jucători pentru a face rost de bani
11.08.2019, 13:28SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid a decis să vândă trei jucători înainte de a face oferta pentru starul lui Paris Saint Germain, Neymar.
Jurnaliştii de la Marca au dezvăluit care sunt cei trei fotbalişti pe care "galacticii" sunt gata să-i vândă înainte de a-l oferta pe brazilian.
Gareth Bale, Mariano Diaz şi James Rodriguez sunt jucătorii la care antrenorul Zinedine Zidane e dispus să renunţe.
Neymar ar putea fi transferat de la PSG pentru 200 de milioane de euro, pe lângă salariul imens pe care sud-americanul l-ar avea pe Santiago Bernabeu.
Gareth Bale este dorit de Bayern Munchen, Mariano Diaz de AS Monaco, iar James Rodriguez este şi el curtat de Atletico Madrid şi Napoli.
Neymar, ademenit cu un salariu de 40 de milioane de euro pe an
Conform celor de la Sport.es, Florentino Perez îi oferă lui Neymar un salariu de 40 de milioane de euro. De asemenea, contractul este pe o perioadă de cinci ani. La PSG, Neymar câștigă 37 de milioane de euro.
FC Barcelona, fosta echipă a lui Neymar, este o altă posibilă destinaţie a atacantului brazilian, cel mai scump fotbalist al Planetei, pentru care PSG a achitat 222 de milioane de euro în vara anului 2017.
Neymar nu şi-a ascuns dorinţa de a pleca de la PSG şi nu a fost convocat pentru prima partidă pe care parizienii o vor disputa în noua ediţie a campionatului de fotbal al Franţei, împotriva lui Nimes.
Directorul sportiv al lui PSG, Leonardo, a declarat sâmbătă că sunt discuţii "mai avansate decât până acum" în privinţa plecării lui Neymar.
Etichete: real madrid , neymar , gareth bale , paris saint germain , james rodriguez , mariano diaz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții