Real Madrid a decis deja primul transfer al iernii
articol scris de Digi Sport02.09.2024, 00:35
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Real Madrid nu a făcut niciun transfer în perioada de mercato a verii, în afară de cel al lui Kylian Mbappe (25 de ani), luat gratis de la PSG.
Deoarece n-a avut o vară atât de agitată, președintele Florentino Perez a avut timp suficient să își plănuiască strategia pentru următoarea fereastră de transferuri, iar prima țintă a fost deja stabilită.
Real Madrid vrea să îl ia pe Alphonso Davies în iarnă
Potrivit presei spaniole, primul jucător pentru care campioana Spaniei va face o ofertă în iarnă este Alphonso Davies, o țintă mai veche a madrilenilor.
Contractul fundașului stânga de 23 de ani expiră vara viitoare, iar spaniolii mizează pe faptul că Bayern se va vedea nevoită să îl cedeze pentru o sumă redusă, ca să nu îl piardă gratis câteva luni mai târziu.
Real Madrid s-a gândit și la un preț
Tot jurnaliștii iberici anunță că Real Madrid vrea să facă o ofertă în jur de 15 milioane de euro, ceea ce l-ar face pe Davies un adevărat chilipir, având în vedere că e cotat la 50 de milioane pe site-ul Transfermarkt.
În acest moment, Carlo Ancelotti îi are la dispoziție pe Ferland Mendy și Fran Garcia pe postul de fundaș stânga, dar Davies este considerat superior celor doi.
Etichete: real madrid , bayern , alphonso davies
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții