Reacţia emoţionantă a lui Iniesta după ultimul titlu în tricoul Barcelonei
30.04.2018, 14:09SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Andres Iniesta e în al nouălea cer după ce a cucerit al nouălea titlu în tricoul Barcelonei, care va fi şi ultimul, în condiţiile în care căpitanul catalanilor a anunţat că va părăsi în vară clubul vieţii sale.
"Aş vrea să fie etern, mi-aş fi dorit să nu se termine niciodată, însă totul are un început şi un sfârşit", a fost declaraţia emoţionantă a lui "Don Andres" după victoria cu 4-2 a Barcei cu Deportivo La Coruna, care i-a asigurat titlul echipei lui Ernesto Valverde.
Aclamat de fanii Sevillei în finala Cupei Spaniei, de pe Wanda Metropolitano din Madrid, Iniesta a fost aplaudat şi de suporterii lui Deportivo în meciul care a consfinţit retrogradarea galicienilor în liga secundă.
"Au fost senzaţii incredibile, nu există cuvinte pentru a descrie ce simţi atunci când ai parte de atâtă afecţiune din partea oamenilor într-un moment atât de dificil pentru ei", a mai spus mijlocaşul în vârstă de 33 de ani.
Andres Iniesta părăseşte Barcelona după ce a realizat în acest sezon eventul Cupă - campionat.
Căpitanul catalanilor va părăsi Barcelona după 22 de ani. Se află la Academia catalanilor de la vârsta de 12 ani, iar pe 11 mai va împlini 34 de ani.
Mijlocaşul spaniol a cucerit 32 de trofee cu Barcelona: patru Ligi ale Campionilor, nouă titluri, şase Cupe, şapte Supercupe ale Spaniei, trei Supercupe ale Europei şi trei Campionate Mondiale ale cluburilor. Acestora li se va adăuga şi un nou titlu în Primera Division.
"Don Andres" a câştigat şi două titluri europene, în 2008 şi 2012, şi unul mondial, în 2010, cu Spania.
Etichete: iniesta , andres iniesta , iniesta plecare barcelona , iniesta trofee barcelona , iniesta deportivo barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții