Război total pentru Modric! Perez s-a înfuriat şi ameninţă că va denunţa Interul la UEFA

07.08.2018, 09:35
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Ar putea fi unul dintre transferurile verii, dar, până atunci, riscă să devină scandalul acestei perioadei de mercato. Florentino Perez s-a înfuriat şi ameninţă că îi va denunţa pe cei de la Inter Milano la UEFA, după ce italianii l-au contactat pe Luka Modric fără acordul clubului său.

Informaţia a fost publicată de ziarul spaniol El Mundo, care susţine că preşedintele campioanei Europei a fost deranjat de faptul că Inter încearcă să-l atragă pe mijlocaşul croat printr-o strategie asemănătoare celei prin care Paris St. Germain a reuşit să-i transfere pe Neymar şi Kylian Mbappe.

Concret, Modric ar urma să fie plătit prin intermediul unei sponsorizări a companiei care deţine clubul milanez, Suning, ceea ce reprezintă un "doping" financiar, care încalcă regulile fair play-ului financiar. Dacă acest lucru se va întâmpla, Perez este decis să îi denunţe pe nerazzurri la forul european.

Între timp, cel mai bun fotbalist al Cupei Mondiale din Rusia a revenit la Madrid, iar în următoarele zile e aşteptat să aibă o discuţie cu numărul 1 de pe Santiago Bernabeu, o întâlnire care, probabil, îi va stabili viitorul.

După presa italiană, şi o parte din cea spaniolă a început să scrie despre dorinţa jucătorului de 32 de ani de a se despărţi de Real Madrid. Perez a anunţat că nu este dispus să renunţe la Modric decât în cazul în care un club va achita clauza de reziliere, în valoare de 750 de milioane de euro, însă preşedintele madrilenilor şi mijlocaşul croat ar avea o înţelegere verbală prin care acesta din urmă va fi lăsat să plece, dacă o va cere personal.

O eventuală despărţire de Luka Modric nu ar face decât să accentueze sentimentul că Real Madrid a ajuns la finalul unui ciclu memorabil, în care au fost câştigate 4 Ligi ale Campionilor. Antrenorul ultimelor trei succese în UEFA Champions League, Zinedine Zidane, şi golgheterul all-time al clubului, Cristiano Ronaldo, au plecat deja în această vară de pe Santiago Bernabeu.

Etichete: serie a , real madrid , la liga , luka modric , inter milano , uefa , florentino perez , modric inter


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Dinamo - Rapid 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Dublă ratare pentru Dennis Politic! Egalitate la pauză

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Exclusiv Ilie Dumitrescu a remarcat un jucător de la Dinamo, la pauza meciului cu Rapid: ”Cel mai periculos”

Cu trei zile înainte de Crăciun, au obținut prima lor victorie a sezonului și și-au dublat numărul de puncte

Citeşte şi

Mesajul lui Jesus Navas după ultimul meci din carieră

Promisiunea făcută de Kylian Mbappe față de fanii lui Real Madrid: ”E timpul să realizez”

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”