"Război total" între Barcelona şi PSG. Anunţul făcut de presa catalană pe prima pagină
27.08.2018, 09:38SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Relaţiile dintre FC Barcelona şi Paris St. Germain s-au deteriorat serios după transferul lui Neymar, din vara anului trecut, însă acum cele două cluburi sunt aproape de un "război total", anunţă cotidianul catalan Sport, pe prima pagină a ediţiei de azi.
Picătura care a umplut paharul o reprezintă presiunile făcute de campioana Spaniei pentru transferul lui Adrien Rabiot, care a amânat prelungirea contractului cu PSG, momit de gruparea blaugrana cu o înţelegere superioară celei pe care o are în capitala Franţei.
Astfel, sursa citată susţine că oficialii campioanei din Ligue 1 ameninţă să-i denunţe pe catalani pentru că l-au contactat pe mijlocaşul de 23 de ani fără acordul clubului său. Parizienii joacă o carte care devine obişnuinţă în ultima perioadă. Real Madrid a făcut acelaşi pas, în cazul lui Luka Modric, ofertat de Inter Milano.
Între timp, PSG a încercat să se "răzbune" şi l-a ofertat pe Ivan Rakitic, însă atât Barcelona, cât şi croatul au refuzat propunerea. Proaspătul vicecampion mondial şi-a anunţat intenţia de a continua pe Camp Nou chiar în direct, la TV.
"Sunt oferte pe care le studiezi şi le evaluezi, dar să joci pentru Barcelona e cel mai important lucru. Rămân aici. Eu şi familia mea suntem cu adevărat fericiţi în Barcelona. Nimeni nu-mi poate oferi ceea ce am aici. Sunt la cel mai bun club din lume", a spus fotbalistul de 30 de ani, la postul de televiziune al campioanei din La Liga, după victoria cu Real Valladolid (1-0).
În aceste condiţii, între conducerile celor două cluburi se menţine o stare de nervozitate, iar situaţia s-ar putea detensiona doar după încheierea perioadei de transferuri, când atât PSG, cât şi Barcelona se vor putea concentra pe obiectivele sportive. Ambele echipe se numără printre capii de serie la tragerea la sorţi a grupelor din UEFA Champions League, astfel că un duel direct nu este posibil decât în fazele eliminatorii ale competiţiei.
Etichete: barcelona , psg , barcelona psg , ivan rakitic , adrien rabiot
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții