Video Ratarea sezonului în La Liga. Nici jucătorului nu i-a venit să creadă. ”Nu se poate așa ceva!”
articol scris de Digi Sport01.01.2023, 09:53
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gerard Moreno (30 de ani) de la Villarreal a semnat cea mai mare ratare a actualului sezon din La Liga, sâmbătă, în ultima zi a anului 2022, în partida contra Valenciei, de pe teren propriu.
- Villarreal s-a impus cu 2-1, grație reușitelor semnate de Samuel Chukwueze (min. 45) și Juan Foyth (min. 88). Pentru ”Lilieci” a punctat Edinson Cavani (min. 21).
Gerard Moreno, ratare uriașă în debutul meciului cu Valencia
În primul minut al partidei, Baena a sprintat excelent pe un culoar și a scăpat singur în flancul drept. Mijlocașul a dorit să fie altruist și a centrat în fața porții, acolo unde aștepta nestingherit golgheterul Gerard Moreno.
Acesta și-a făcut pașii, însă, cumva, a reușit să trimită balonul pe lângă poarta lui Mamardashvili din doar câțiva metri, spre uimirea tuturor celor aflați pe ”Estadio de la Ceramica”.
Nici atacantului cu 17 meciuri și cinci goluri în naționala Spaniei nu i-a venit să creadă că a ratat o asemenea ocazie.
”Incredibilă ratare. Secunda 40. Nu se poate așa ceva! Tocmai Gerard Moreno. Dacă era oricare alt jucător de la Villarreal poate era de înțeles. Dar nu ai voie să ratezi dintr-o asemenea situație. Este cea mai mare ratare, din acest sezon, în La Liga. Cu poarta goală, din câțiva metri, Moreno trimite alături”, a fost și reacția comentatorului Digi Sport.
Norocul lui Gerard Moreno a purtat numele lui Juan Foyth. Fundașul argentinian, introdus pe teren pe parcursul primei reprize, a marcat golul victorie pentru ”Submarinul Galben” în minutul 88, așa că ratarea lui Moreno nu a contat decisiv.
În urma acestui rezultate, Villarreal a urcat pe locul 7, cu 24 de puncte, în timp ce Valencia rămâne pe locul 10, cu 19 puncte.
VIDEO: Ratarea monumentală a lui Gerard Moreno
Villarreal - Valencia 2-1 (Chukwueze 45, Foyth 88/ Cavani 21)
Villarreal: Reina - Kiko, Albiol, Torres, Moreno - Capoue, Parejo, Baena - Chukwueze, Moreno, Pino.
Au mai intrat: Foyth, Morales, Jackson, Pedraza, Trigueros.
Antrenor: Quique Setien.
Valencia: Mamardashvili - Correia, Diakhaby, Comert, Gaya - Musah, Nico, Almeida - Dias Lino, Cavani, Castillejo.
Au mai intrat: Moriba, Kluivert, Guillamon, Duro.
Antrenor: Gennaro Gattuso.
VIDEO: Rezumat Villarreal - Valencia 2-1
Etichete: valencia , villarreal , gerard moreno , baena
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții