Quique Setien are zilele numărate pe Camp Nou! Un fost campion mondial propus pe banca Barcelonei
18.07.2020, 19:49Premier League: Tottenham - Newcastle, sâmbătă, 14:30, DGS 1
Premier League: Brighton - Arsenal, sâmbătă, 19:30, DGS 1
După rezultatele slabe din ultima perioadă, vocile care îl dau ca și plecat pe Quique Setien de la Barcelona, se înmulțesc. Ultima propunere pentru banca formației "blaugrana" este Laurent Blanc.
Barcelona a pierdut titlul în fața rivalei Real Madrid și a fost învinsă de Osasuna pe teren propriu, scor 1-2. Astfel, Setien nu este deloc sigur că va continua la cârma catalanilor în sezonul viitor.
Potrivit ElMundoDeportivo, se vehiculează că Laurent Blanc ar putea fi viitorul tehnician al Barcelonei. Francezul, ultima oară pe banca lui PSG, a fost propus pentru a prelua formația catalană de agentul său, Jorge Mendez.
Deși nu a mai antrenat din 2016, presa din Franța a scris că Blanc nu a dus lipsă de oferte. Acesta ar fi refuzat Fenerbahce și un club din Emiratele Arabe Unite și au fost discuții pentru preluarea băncii tehnice a Valenciei, dată fiind relația bună dintre agentul Jorge Mendez și președintele "liliecilor", Peter Lim.
Setien este pe făraș, Blanc propus să-i ia locul
Laurent Blanc și-a început cariera de antrenor la Girondins de Bordeaux, a fost selecționerul Franței și a pregătit campioana din Hexagon, PSG. Ca jucător, Blanc a evoluat pentru Barcelona în sezonul 1996-1997, după care a fost transferat la Marseille.
Eventualele negocieri dintre Barcelona și Laurent Blanc ar fi destul de dure pentru că Blanc un antrenor cu performanțe și nu ar accepta un contract pe mai puțin de doi ani, iar de partea cealaltă, Barcelona are în fiecare an ca obiectiv cucerirea titlului și a Ligii Campionilor.
Etichete: fc barcelona , laurent blanc , antrenor barcelona , quique setien
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții