Puștiul care tocmai a încurcat Realul în La Liga, dorit de granzii Europei! Villarreal i-a pus o clauză de reziliere imensă
articol scris de Digi Sport24.11.2020, 21:37
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Samu Chukwueze (21 de ani), unul dintre cei mai buni jucători ai lui Villarreal din acest sezon, le-a atras atenția granzilor Europei. Mijlocașul nigerian este dorit, printre altele, de Real Madrid.
Madrilenii au pus ochii pe jucătorul care tocmai le-a ”furat” două puncte în ultimul meci din campionat, încheiat cu scorul de 1-1, după ce Chukwueze a reușit să obțină un penalty, transformat apoi de Gerard Moreno.
Cei de la Villarreal au avut încredere în calitățile nigerianului și i-au pus o clauză de reziliere amețitoare, de 80 de milioane de euro, notează larazon.es.
Pe lângă Real Madrid, pe urmele acestuia mai sunt Manchester United, Leicester, Everton, Chelsea, Liverpool sau Wolverhampton. Rămâne de văzut, însă, câte echipe se vor retrage din cursă după ce vor auzi de suma cerută de șefii ”Submarinului galben”.
Chukwueze, ”perla” lui Villarreal
Chukwueze este un jucător crescut de Villarreal. După un an la centrul de copii și juniori al clubului, acesta a fost promovat la echipa secundă, iar din 2018 joacă pentru prima echipă a clubului spaniol.
Acesta are deja și 17 prezențe la naționala mare a Nigeriei, pentru care a marcat de trei ori.
Etichete: real madrid , villarreal , samu chukwueze
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții