"Pur și simplu așa le bate el!". Un fost coleg al lui Lionel Messi i-a dezvăluit un secret legat de loviturile libere
articol scris de Digi Sport31.03.2022, 14:37
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Lionel Messi (34 de ani) este unul dintre cei mai buni executanți de lovituri libere din istoria fotbalului, deși în primii săi ani de carieră nu excela la acest capitol.
Mulți consideră că argentinianul s-a antrenat special pentru a ajunge să le bată mai bine, însă un fost coechipier de la Barcelona a explicat că, în realitate, "Puricele" nu le exersează aproape deloc.
Miralem Pjanic l-a dat de gol pe Lionel Messi
Miralem Pjanic (31 de ani) a oferit recent un interviu, în cadrul căruia a fost întrebat cine este cel mai bun executant de lovituri libere din lume.
Bosniacul l-a numit pe Messi și a dezvăluit că fostul său coleg nu se pregătește la acest capitol aproape niciodată, lucru care până acum nu era știut de către fanii fotbalului și, cel mai probabil, nici bănuit.
"Messi. Toată viața mi-am exersat loviturile libere de două ori pe săptămână, timp de 20-30 de minute pe zi. El le exersează poate o dată, de două ori pe an. Pur și simplu așa le bate el", a declarat Pjanic, conform Football Italia.
- În primăvara anului trecut, Messi a ajuns la borna de 50 de goluri marcate din lovitură liberă.
Lionel Messi nu se gândește să revină la Barcelona
Joan Laporta (59 de ani) a explicat recent că, odată cu venirea lui Xavi (42 de ani), pe Camp Nou se construiește "o echipă nouă" și că revenirea argentinianului nu este nici măcar luată în considerare.
Publicația argentiniană TyC Sports a explicat că, la rândul său, Messi nu se gândește să revină la gruparea blaugrana. Decizia sud-americanului nu este definitivă, dar câtă vreme Laporta rămâne la conducerea clubului, Messi nu are de gând să le îndeplinească visul fanilor Barcelonei.
Cei din anturajul lui Messi au explicat că vorbele lui Laporta l-au rănit pe fotbalist. Cu siguranță, imaginea președintelui va avea de suferit și mai mult acum, având în vedere că un număr considerabil de suporteri deja îl contestă, după ce a aprobat plecarea argentinianului în vara anului trecut.
Etichete: barcelona , lionel messi , miralem pjanic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții