Psihoză în vestiarul Barcelonei. 7 jucători cu casele jefuite în ultima perioadă. Ce au ajuns să facă
09.10.2019, 11:12SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În ultima perioadă s-au înmulţit numărul caselor care aparţin jucătorilor de la Barcelona care au fost sparte. Este vorba de nu mai puţin de şapte fotbalişti care au apelat la poliţie, iar As suţine că în vestiarul clubului catalan s-a instalat din această cauză o adevărată psihoză. Alba, Boateng, Coutinho, Gerard Pique, Luis Suarez, Arthur şi Umtiti au fost victimele hoţilor. Unii s-au speriat atît de tare încât şi-au vândut casele.
Numai că nu se întâmplă numai jucătorilor de la Barcelona. Casemiro, Lucas Vazquez şi Morata au trecut şi ei prin aşa ceva.
Serviciul de securitate al Barcelonei a încercat să vină în ajutorul fotbalişilor şi a întocmit chiar un set de reguli.
S-a ajuns până acolo încât Jordi Alba s-a speriat atât de rău în urma unei tentative de jaf încât i-a vândut de urgenţă casa lui Kevin Prince Boateng. Care, la doar câteva zile distanţă s-a trezit cu casa sparta ci cu bunuri de 300.000 de euro dispărute.
Fratele lui Arthur a fost ameninţat cu şurubelniţa
Un incident grav s-a petrecut în casa lui Arthur, în momentul în care el se afla cu echipa la Liverpool pentru semifinala Ligii Campionilor. Hoţii au intrat în casă şi l-au ameninţat pe fratele lui Arthur cu o şurubelniţă în timp ce furau din casă şi îi goleau seiful.
În aceeaşi situaţie s-au aflat Gerard Pique şi Luis Suarez, ambele case fiind asaltate de bande de hoţi despre care poliţia susţine că sunt dinţări estice. Couthinho a trecut şi el prin aceeaşi problemă, în ziua în care i se ridica maşina parcată greşit în zona Sagrada Familia.
Acasă la Busquets a fost chemată poliţia, dar zgomotele erau provocate de vânt
Ultimul pe listă este Samuel Umtiti, căruia i s-a spart casa în timp ce el era pe stadion la meciul Barcelona - Valencia 5-2. Patru bărbaţi mascaţi au intrat prin efracţie, conform martorilor, care au sunat la urgenţe după ce au observat faptul că locuinţa avea toate uşile larg deschise. Hoţii ar fi reuşit să spargă seiful din casa lui Umtiti
Tensiunea este atât de mare încât femeia care se afla în casă cu fiul lui Busquets a auzit zgomote de la etaj şi a sunat imediat la firma de securitate a clubului. Imediat au ajuns acolo doi dintre angajaţi care au verificat locuinţa, dar a fost chemată şi poliţia. S-a demonstrat că era vorba despre zgomote produse de vântul de afară, însă cu un asemenea val de spargeri reacţiile nu mai pot fi calme.
Clubul a reacţionat după toate aceste probleme apărute în vieţile jucătorilor. Le-au recomandat jucătorilor să nu mai posteze poze din casă pe reţelele de socializare şi să fie cât mai discreţi în privinţa planurilor pe care le au. Atâta doar că programul echipei este cunoscut de toată lumea.
Etichete: jordi alba , kevin prince boateng , luis suarez , samuel umtiti , spargeri barcelona , sergio bursquets
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții