Promisiunea făcută de Bellingham lui Ancelotti, după ce au câștigat Supercupa Europei
articol scris de Digi Sport15.08.2024, 11:54
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Real Madrid a câștigat Supercupa Europei , după ce a învins-o pe Atalanta , scor 2-0 , în partida jucată la Varșovia , miercuri, 14 august.
Golurile "Galacticilor", din partida care a putut fi urmărită pe canalele Digi Sport, au fost marcate de Federico Valverde (26 de ani) în minutul 59, respectiv de Kylian Mbappe (25 de ani), în minutul 68.
Jude Bellingham: "Voi face tot ce vrea Ancelotti"
Jude Bellingham (21 de ani) a fost ales cel mai bun jucător al finalei Supercupei Europei, după ce a reușit să ofere un asist la primul gol marcat de Mbappe în tricoul madrilenilor .
De asemenea, Bellingham a reușit să creeze 3 ocazii de gol și a avut 6 șuturi, dintre care două pe spațiul porții.
Conform AS , fotbalistul englez a declarat după meci că toți jucătorii Realului "au fost geniali" și că vga juca pe orice post pe care îl va pune antrenorul Carlo Ancelotti (65 de ani).
„În prima repriză a trebuit să ne adaptăm, dar în a doua (nr repriză secundă) totul a mers bine și am fost geniali.
Voi face ce vrea Ancelotti. Voi juca oriunde, nicio problemă" , a transmis Jude Bellingham.
Întrebat de evoluția lui Mbappe, englezul a transmis că nu a fost surprins de golul acestuia și speră să-i ofere câte mai multe pase decisive starului francez.
"A fost destinat ca Kylian să marcheze în această seară. Este unul dintre acei jucători geniali, atât de elegant, cu atâta calitate tehnică. Sper să-i dau mai multe pase decisive lui Mbappe" , a spus Bellingham despre Mbappe.
- Jude Bellingham este cotat la 180 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
- Jude Bellingham a marcat 23 de goluri în 43 de partide pentru Real Madrid.
Kylian Mbappe despre Real Madrid: ”Cel mai mare club din lume”
Carlo Ancelotti la schimbat pe atacantul francez în minutul 83 pentru ai oferi șansa să fie ovaționat de public, lucru care să și întâmplat.
La finalul partidei sa bucurat de medalia primită și de trofeul obținut, iar francezul sa fotografiat alături de conaționalii săi (Ferland Mendy, Eduardo Camavinga, Aurelien Tchouameni), dar și de colegii din atac (Vinicius Junior, Jude Bellingham și Rodrygo).
Kylian Mbappe și-a îndeplinit visul de a juca pentru ”cel mai mare club din lume”, așa cum a numit-o pe Real Madrid.
”Primul trofeu alături de cel mai mare club din lume. Haideți să câștigăm și mai multe! Hala Madrid” , a transmis noul număr 9 al ”Galacticilor” pe rețelele sociale.
Primer tituló con el mejor club del mundo !!!! Vamos por más !!!!
— Kylian Mbappé (@KMbappe) 14 august 2024
¡HalaMadrid! 🤍🤍🤍 @realmadrid pic.twitter.com/ruksazaB8U
Video rezumat Real Madrid - Atalanta 2-0
Etichete: real madrid , supercupa europei , carlo ancelotti , jude bellingham , kyllian mbappe , real atalanta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții