Probleme mari pentru o altă echipă importantă din La Liga! Trei jucători, depistați pozitiv cu coronavirus
11.05.2020, 00:01SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Trei fotbalişti de la Betis Sevilla, locul 12 în La Liga la momentul suspendării campionatului spaniol din cauza pandemiei de coronavirus, au fost testaţi pozitiv cu COVID-19, relatează media iberică.
Conform Cadena Ser, jucătorii testaţi pozitiv la Betis Sevilla, al căror nume nu a fost dezvăluit, ridică la şase numărul jucătorilor infectaţi anterior: Alex Remiro (Real Sociedad), Yangel Herrera (Granada) şi Renan Lodi (Atletico Madrid).
Betis Sevilla nu a confirmat, deocamdată, cazurile pozitive
Doi dintre cei jucători de la Betis posedă anticorpi precoci, ceea ce indică o prezenţă recentă a virusului în organism. Cei trei jucători au intrat în izolare şi vor fi din nou testaţi peste trei zile. Betis Sevilla nu a confirmat deocamdată cazurile pozitive.
Betis a reluat duminică antrenamentele individuale şi se aşteaptă confirmarea oficială a testelor care au fost efectuate pe jucători începând de joi.
Un protocol de reluare a antrenamentelor a fost elaborat de La Liga, Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) şi de medici, după aprobarea dată de autorităţile sanitare şi sportive din această ţară.
Conform protocolului, jucătorii vor începe prin a se antrena singuri, pe teren fiind permisă prezenţa a cel mult şase fotbalişti. Jucătorii trebuie să vină deja echipaţi la centrul de antrenament, iar când nu se antrenează, trebuie să poarte mască şi mănuşi. După fiecare şedinţă de pregătire, ei vor primi o pungă cu ţinuta de antrenament pentru ziua următoare.
AGERPRES
Etichete: la liga , betis sevilla , betis , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții