Prima demitere a lui Florentino Perez din acest sezon
articol scris de Digi Sport12.11.2023, 14:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid se află pe primul loc în grupa de UEFA Champions League, iar în campionat a câștigat 10 din primele 13 meciuri.
Chiar și așa, se pare că nu toată lumea are locul asigurat în cadrul clubului. Astăzi, Real Madrid a luat decizia de a concedia un angajat al clubului, iar cel vizat a fost șeful staff-ului medical.
Doctorul lui Real Madrid a fost demis de către Florentino Perez
Potrivit ziarului de casă al Madridului, Marca, Florentino Perez a luat decizia de a-l demite pe șeful staff-ului medical al clubului, doctorul Niko Mihic. Potrivit spaniolilor, picătura care a umplut paharul a fost recidiva lui Arda Guler, fotbalistul turc al ”Galacticilor” care nu a apucat să debuteze pentru echipa antrenată de Carlo Ancelotti. Doctorul nu a gestionat bine situția lui Guler, care a trecut prin mai multe accidentări de când a sosit la gruparea de pe Santiago Bernabeu.
Pe lângă cazul Arda Guler, Niko Mihic a gestionat greșit și cazurile unor fotbaliști precum Karim Benzema, David Alaba sau Dani Ceballos, care s-au confruntat cu probleme medicale similare.
Lui Niko Mihic nu i se pot imputa accidentările suferite de Thibaut Courtois și Eder Militao, care suferă de ruptură a ligamentelor încrucișate, însă infirmeria celor de la Real Madrid nu este tocmai goală. Pe lângă cei doi, pe lista indisponibililor se mai regăsesc Aurelien Tchouameni, Kepa Arrizabalaga și Dani Ceballos.
🚨| Real Madrid have parted ways with Dr. Niko Mihic the club’s medical head:
— Madrid Zone (@theMadridZone) November 12, 2023
• The Arda Güler case has been one of the triggers for his departure.
• Decision to remove Dr. Mihic was done after so many injuries & mismanagement like Güler’s.
• In the last year, there have… pic.twitter.com/Usta1745Qt
Dani Carvajal. replică pentru Gerard Pique
Carvajal a avut o prestație de zile mari în succesul clar cu Valencia, scor 5-1. A deschis scorul în minutul 3, din pasa lui Toni Kroos, iar la final și-a amintit de rivalul Pique.
După declarațiile acide la adresa ”Galacticilor”, marele fundaș i-a transmis fostului apărător al Barcelonei că triumful din UEFA Champions League este unul dintre cele mai importante din istoria clubului.
”Nu o să intru într-o dezbatere cu Gerard. El nu vrea să își amintească, deși ar trebui. Este unul dintre cele mai importante trofee câștigate aici!”, a declarat Dani Carvajal, citat de Marca.
Etichete: real madrid , florentino perez , doctor , kepa , arda guler , tchouameni , niko mihic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții