Presa din Spania a dat verdictul despre Ianis Hagi, după ultimul meci al ”Prințului” la Alaves
articol scris de Digi Sport27.05.2024, 18:16
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ianis Hagi a fost integralist în ultimul meci al sezonului disputat de Alaves, scor 1-1 contra celor de la Las Palmas.
Astfel, aventura ”Prințului” la formația din Spania a luat sfârșit, iar acesta și-a luat adio de la coechipieri și fani printr-un mesaj postat pe rețelele sociale.
Ziarul ”de casă” al lui Alaves, după ultimul meci al lui Ianis Hagi: ”Păcat că nu e constant, iar fotbalul său se bazează pe sclipiri”
În acest sezon competițional, Ianis Hagi a prins 997 de minute în cele 26 de meciuri în care a fost folosit de antrenorul Luis Garcia, perioadă în care a reușit să marcheze de două ori și să ofere o pasă decisivă.
Ziarul ”de casă” al celor de la Alaves a tras concluzia despre ”Prinț” după ultimul meci jucat de acesta în Spania, iar jurnaliștii iberici sunt de părere că, deși are calitate, internaționalul român este inconstant în evoluții.
”A acționat ca mijlocaș și, în ciuda calităților sale, i-a lipsit finalizarea. Cu mingea la picior, da, a avut destul succes. Păcat că nu este constant, iar fotbalul său se bazează pe sclipiri", au notat cei de la Noticias de Alava.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Scoțienii scriu că Ianis Hagi va mai primi o șansă la Rangers
Deși s-a scris în repetate rânduri despre faptul că Ianis Hagi ar urma să se despartă și de gruparea de pe Ibrox în această vară, jurnaliștii scoțieni anunță o decizie neașteptată.
Ibrox News scrie că Rangers a decis să îl păstreze pe Ianis Hagi, care mai are contract până în vara lui 2026.
Presa din Scoția a explicat și cum s-a ajuns aici: antrenorul Philipe Clement își dorește jucători mai creativi, iar mijlocașul român este unul dintre ei.
"Este de așteptat ca Ianis Hagi să primească o șansă din partea lui Clement, în ciuda faptului că s-a chinuit cât timp a fost împrumutat la Alaves.", scriu cei de la Ibrox News.
Etichete: ianis hagi , alaves , presa din spania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții