Afacere de ultimă oră: Pogba, oferit la Barcelona! Ar accepta pe loc transferul
14.07.2018, 09:50SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Într-o perioadă de transferuri în care Cristiano Ronaldo a părăsit-o pe Real Madrid pentru a merge la Juventus, nicio mutare nu mai pare imposibilă. Astfel că zvonul conform căruia Mino Raiola l-ar fi oferit pe Paul Pogba celor de la FC Barcelona nu trebuie neapărat tratat doar ca o simplă speculaţie.
El Mundo Deportivo anunţă în ediţia de astăzi că celebrul agent a vizitat centrul de antrenament al campioanei Spaniei şi i-ar fi informat pe oficialii catalani că mijlocaşul francez nu e fericit la Manchester United, din cauza relaţiei cu Jose Mourinho, şi ar fi dispus să accepte o ofertă a Barcelonei.
Fotbalistul de 25 de ani, care mai are contract pe Old Trafford până în 2021, nu se înţelege deloc cu Mourinho şi ar fi tentat să schimbe aerul, notează sursa citată. Prestaţiile sale la Cupa Mondială din Rusia, unde Franţa s-a calificat în finală, au reamintit multora de jucătorul care a impresionat în perioada petrecută la Juventus.
Deşi Pogba corespunde tipului de jucător care poate deveni un star pe Camp Nou - tânăr, versatil, puternic, tehnic - oficialii grupării blaugrana sunt reticienţi să facă o ofertă. Motivul îl reprezintă salariul mare al francezului, iar din acest punct de vedere Adrien Rabiot, de la PSG, rămâne un obiectiv mai accesibil.
Transferat de Manchester United de la Juventus, în 2016, Paul Pogba a avut evoluţii departe de nivelul arătat în Serie A. În două sezoane alături de "diavoli" a marcat 15 goluri în toate competiţiile, în 88 de meciuri, şi şi-a completat palmaresul cu o Cupă a Ligii şi cu trofeul Europa League.
Citește și:
James, ce lovitură pe piaţa transferurilor! Răsturnare spectaculoasă de situaţie
Etichete: la liga , manchester united , fc barcelona , paul pogba , mino raiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții