Philippe Coutinho, hotărât să plece de la Barcelona! Ce a transmis conducerii clubului
articol scris de Digi Sport03.01.2022, 23:42
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Philippe Coutinho (29 de ani) nu își găsește locul la Barcelona, iar mijlocașul brazilian și-a dat acceptul pentru un potențial transfer.
Philippe Coutinho, hotărât să plece de la Barcelona! Ce a transmis conducerii clubului
Philippe Coutinho a transmis conducerii Barcelonei că este dispus să plece în această iarnă de pe Camp Nou dacă pe numele său va veni o ofertă atractivă din partea unei echipe la care să aibă posibilitatea să evolueze constant.
Potrivit Sport.es, brazilianul este conștient că nu se va afla în prim planul formației lui Xavi și vrea să își găsească o nouă echipă în zilele următoare. Coutinho este cel mai scump transfer realizat de formația blaugrana, dar, din cauza accidentărilor și a lipsei de continuitate, brazilianul nu s-a putut ridica la nivelul așteptărilor.
Fotbalistul ar fi vorbit cu conducerea clubului înaintea Sărbătorilor, iar ambele părți ar fi ajuns la concluzia că locul lui Coutinho nu este la Barcelona. Brazilianul își dorește să revină în Premier League, dar prețul său este un obstacol pentru această mutare. Aceeași sursă precizează că Tottenham și Arsenal sunt interesate de serviciile brazilianului.
Totuși, un transfer este greu de realizat având în vedere suma de transfer pe care o vrea Barcelona, însă cel mai probabil ar fi ca Philippe Coutinho să fie împrumutat.
Tottenham "oferă" zero euro pentru transferul lui Coutinho de la Barcelona
Tottenham îl include în noul proiect și pe Coutinho și ar dori să-l transfere cât mai repede, chiar în această iarnă. Surpriza este însă suma de transfer.
Potrivit publicației El Nacional, antrenorul Antonio Conte, care este conștient de problemele financiare ale catalanilor, oferă zero euro pentru Coutinho.
Asta în condițiile în care brazilianul de 29 de ani este cel mai scump jucător cumpărat vreodată de Barcelona, care le-a plătit celor de la Liverpool 135 de milioane de euro în 2018. Suma este egală cu cea pe care Barca a achitat-o pentru Ousmane Dembele.
Joan Laporta a rămas surprins de așa-zisă ofertă primită, dar încă nu a dat un răspuns. Conform sursei citate, președintele Barcelonei ar vrea măcat 20 de milioane de euro.
După suma de transfer, mai rămâne o singură problemă de stabilit: salariul jucătorului. La Barcelona, el primește 22.9 milioane de euro pe an, iar Tottenham ar trebui să o egaleze.
Etichete: barcelona , la liga , philippe coutinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții