Pep Guardiola, răspuns categoric în privința unei reveniri la Barcelona
articol scris de Digi Sport31.10.2020, 18:42
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pep Guardiola este dorit la Barcelona de Victor Font, candidat la alegerile prezidențiale ale clubului catalan, dar nu este dispus să revină în La Liga.
După meciul câștigat de Manchester City cu Sheffield United, 1-0, Pep Guardiola a transmis clar că sunt șanse zero să revină la Barcelona, iar clubul ar trebui să îi ofere încredere în continuare lui Ronald Koeman, indiferent de cine va fi noul președinte.
Pep Guardiola nu vrea să revină la Barcelona
”Timpul meu, ca antrenor la Barcelona, a trecut. Am avut o perioadă acolo, acum e Ronald Koeman, îl respect, un prieten extraordinar al meu. Acum e timpul altora la Barcelona”, a declarat Pep Guardiola, potrivit BBC.
Pep Guardiola a antrenat la prima echipă a Barcelonei timp de patru ani, între 2008 și 2012. Actualul tehnician al lui Manchester City a câștigat alături de gruparea catalană, printre altele, două trofee ale Ligii Campionilor, trei titluri în Spania și două Campionate Mondiale ale Cluburilor.
Începând cu acest sezon, Barcelona este antrenată de Ronald Koeman, dar tehnicianul batav nu a avut parte de cel mai fericit start de campanie. După cinci meciuri de campionat, echipa catalană este, cu șapte puncte, pe locul 13 în La liga.
Etichete: pep guardiola , antrenor barcelona , victor font , pep guardiola la barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții