Pep Guardiola a rupt tăcerea, după ce Barcelona a fost acuzată oficial de dare de mită în "cazul Negreira"
articol scris de Digi Sport30.09.2023, 10:32
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În această săptămână, Barcelona a fost acuzată oficial de dare de mită de către judecătorul care se ocupă de "cazul Negreira”. Au fost făcute percheziții la sediul Comisiei Tehnice a Arbitrilor.
Pep Guardiola: "Am câștigat pentru că am fost mult mai buni"
Pep Guardiola este unul dintre ultimii tehnicieni care au avut rezultate importante pe banca Barcelonei. Întrebat despre situația actuală a fostei sale echipe, antrenorul celor de la Manchester City a cerut răbdare și a spus că formația blaugrana a câștigat mereu doar pe teren, nu prin jocuri de culise.
"Așteptați și vedeți... Lăsați justiția să-și facă treaba. Până acum, doar am auzit... Nu am văzut sau citit că Barcelona a plătit cu adevărat un arbitru pentru a primi un beneficiu.
Nu am văzut asta, nu am citit. De aceea vreau să aștept până să când voi avea o părere, pentru că Barcelona se va apăra și vom vedea. Ceea ce sunt destul de sigur este că atunci când Barcelona a câștigat, a fost pentru că era mai bună decât adversarii.
Am câștigat pentru că am fost mult mai buni decât rivalii noștri. Și când nu au fost, nu au câștigat, au pierdut. Dar justiția va decide ce s-a întâmplat cu adevărat”, a spus Guardiola.
Barcelona, acuzată de fapte de corupție săvârșite de-a lungul mai multor ani
Pe 17 februarie, ziarul El Mundo a dezvăluit că Barcelona ar fi plătit peste 6 milioane de euro între 2001 şi 2018 companiei Dasnil 95, deţinută de Negreira, pentru a consilia clubul în probleme de arbitraj.
Ulterior, clubul Barcelona, mai mulţi foşti oficiali ai săi şi Negreira au fost puşi sub acuzare de justiţia spaniolă pentru "corupţie", "abuz de încredere" şi "fals în înscrisuri comerciale" în afacerea plăţilor suspecte ale clubului catalan către fostul șef al arbitrajului spaniol.
Etichete: barcelona , pep guardiola , ancheta barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții