Oficial. Paulinho revine în China după doar un an. Salariu uriaş pentru brazilian și detaliile contractului
08.07.2018, 20:58SuperLiga: Unirea Slobozia - Botoșani, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Rapid - Hermannstadt, luni, 21:00, DGS 1
FC Barcelona a anunțat că Paulinho se întoarce la clubul de unde catalanii l-au transferat în urmă cu un an, Guangzhou Evergrande. Mijlocașul brazilian se întoarce sub formă de împrumut.
Official: Paulinho returns to his former club in China. pic.twitter.com/TNV8SfAxkT
— Barça Centre (@barcacentre) July 8, 2018
Paulinho se desparte de FC Barcelona după un singur sezon şi va reveni în China, la fosta sa echipă, Guangzhou Evergrande, de unde catalanii l-au transferat vara trecută, în schimbul a 40 de milioane de euro.
Potrivit presei braziliene, mijlocaşul care va împlini 30 de ani la sfârşitul acestei luni va avea un salariu de 15 milioane de euro (dublu faţă de precedenta perioadă petrecută la club), iar Barça va încasa 50 de milioane de euro.
Campioana Spaniei a acceptat rapid oferta, în condiţiile în care Paulinho nu este un titular indiscutabil, iar mutarea permite clubului să facă profit după un singur an, în care sud-americanul a marcat 9 goluri în La Liga, în 34 de meciuri.
"Voi merge la Barcelona să vorbesc cu reprezentanţii mei despre această problemă. Am o ofertă din China şi o alta de la un alt club, dar nu e sigur că voi pleca. Trebuie să vorbim", spunea jucătorul la scurt timp după ce Brazilia a pierdut cu Belgia, scor 1-2, şi a fost eliminată de la Cupa Mondială din Rusia.
Paulinho a mai evoluat la Guangzhou Evergrande între 2015 şi 2017, perioadă în care a cucerit două titluri, o Cupă a Chinei, două Supercupe ale Chinei şi Liga Campionilor Asiei.
Etichete: barcelona , china , paulinho , guangzhou evergrande
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții