Ousmane Dembele s-a accidentat în partida Girona - Barcelona. Cât timp va lipsi mijlocașul francez
articol scris de Digi Sport28.01.2023, 23:37
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pierdere importantă pentru Barcelona: mijlocașul francez Ousmane Dembele (25 de ani) s-a accidentat, sâmbătă, în partida cu Girona, câștigată de catalani cu 1-0, într-un duel din etapa a 19-a din La Liga.
- Dembele a rezistat doar 26 de minute în partida contra celor de la Girona. Apoi, Xavi Hernandez a decis înlocuirea sa cu Pedri.
Cât va lipsi Ousmane Dembele de pe teren
Ousmane Dembele a acuzat dureri puternice în zona mușchilor coapsei stângă, așa că Xavi a fost nevoit să-l scoată de pe teren.
Vicecampionul mondial a fost, deja, supus mai multor investigații medicale după meci, iar verdicul nu este cel așteptat de fanii Barcelonei: va absenta în jur de trei săptămâni, dacă nu cumva chiar patru, în funcție de recuperarea sa, anunță as.com.
Așadar, Ousmane Dembele va lipsi sigur la patru partide ale Barcelonei: cu Betis, Sevilla și Villarreal din campionatul Spaniei și sunt șanse foarte mici să fie pe teren la jocul tur cu Manchester United in 16-zecimile din Europa League.
Sunt semne de întrebare cu privire la prezența sa și la partida retur cu Manchester United, din Anglia, de pe 23 februarie. Rămâne de văzut cum se va recupera până atunci.
Xavi a sperat, dar în zadar
După meciul cu Girona, Xavi Hernandez a sperat ca accidentarea lui Dembele să nu fie una gravă, de durată, însă nu a avut prea mult noroc.
”E păcat, pentru că era un jucător foarte important pentru noi. Vom vedea ce arată rezultatele analizelor. A spus că a simțit ceva, însă sperăm să nu fie ceva prea serios”, a declarat Xavi Hernandez după meciul cu Girona.
Etichete: barcelona , girona , ousmane dembele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții