Ousmane Dembele riscă o amendă consistentă după ce s-a dat accidentat
22.08.2019, 09:32SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Barcelona îi pregăteşte o amendă consistentă lui Ousmane Dembele după ce francezul şi-ar fi ascuns o accidentare la finalul săptămânii trecute.
Dembele ar fi preferat să rămână alături de familie două zile în loc de a efectua testele medicale care să-i ofere un răspuns în privinţa gravităţii accidentării.
Atacantul în vârstă de 22 de ani riscă, potrivit catalanilor de la Sport, o amendă cuprinsă între 360.000 şi un milion de euro, în condiţiile în care va sta în afara gazonului între 11 şi 30 de zile.
În cazul în care accidentarea nu se va dovedi gravă, Dembele riscă oricum o sancţiune financiară de 215.000 de euro, adică un sfert din salariul său lunar. Amenda poate fi însă, în acest caz, şi de 150.000 sau 76.270 de euro.
Ousmane Dembele a ajuns la a șaptea accidentare în doi ani petrecuți la Barcelona. Francezul va ajunge la un total de 250 de zile în care echipa nu s-a putut baza pe el și va avea nu mai puțin de 44 de meciuri ratate.
Fanii pun aceste probleme medicale pe baza vieții extrasportive a francezului, iar persoanele care au lucrat cu el au confirmat această ipoteză.
Ousmane Dembele, dat dispărut după meciul Barcelonei cu Athletic Bilbao
Ousmane Dembele devine jucătorul problemă la Barcelona. Vineri seară, atacantul a terminat partida de pe San Mames, terminată cu victoria lui Athletic Bilbao cu 1-0, acuzând dureri musculare evidente. Imaginile de la eşecul cu Bilbao l-au surprins şchiopătând şi masându-şi piciorul. Asta după ce Gerard Pique îl găsise vinovat şi l-a certat la golul superb marcat de veteranul Aduriz.
După partidă, medicii l-au examinat şi i-au indicat să vină sâmbătă dimineaţă pentru a efectua teste mai aprofundate. Personalul medical l-a aşteptat degeaba, pentru că fotbalistul nu s-a prezentat deloc. Doctorii au comunicat acest lucru staff-ului tehnic, iar aceştia l-au sunat, însă Dembele a dispărut.
Fotbalistul a apărut abia luni dimineaţa la antrenament, iar examenul medical a depistat o leziune musculară la bicepsul femural, care îl va ţine departe de gazon aproximativ cinci săptămâni.
Antrenorii i-au reproşat faptul că nu a apărut deloc cu o zi înainte, însă Dembele a refuzat să dea vreo explicaţie.
Ousmane Dembele se află la Barcelona din 2017, atunci când a fost cumpărat de la Borussia Dortmund pentru 105 milioane de euro.
Etichete: fc barcelona , athletic bilbao-barcelona , ousmane dembele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții