O nouă veste proastă pentru FC Barcelona! Sergio Aguero s-a accidentat și va rata startul din La Liga
articol scris de Digi Sport08.08.2021, 20:43
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sergio Aguero este una din achizițiile de marcă ale Barcelonei din această vară - atacantul argentinian a venit liber de contract de la Manchester City.
Însă fotbalistul de 32 de ani are din nou ghinion. S-a accidentat chiar înainte de meciul de prezentare a echipei, trofeul Joan Gamper, în care Barcelona întâlnește pe Juventus.
Kun Aguero a suferit o leziune musculară la gamba piciorului drept și urmează să fectueze teste aprofundate pentru a stabili exact cât de gravă este accidentarea.
Prima evaluare a medicilor nu este încurajatoare - aceștia cred că Aguero va lipsi cel puțin 3 săptămâni de pe teren.
Barcelona debutează în La Liga acasă cu Real Sociedad
El va rata astfel debutul de campionat - Barcelona joacă acasă cu Real Sociedad, duminică, 15 august, în direct la Digi Sport 2, de la ora 21.00
Pe lângă absențele mai vechi precum Ansu Fati, Ousmane Dembele și Frenkie De Jong, un alt jucător care va lipsi este fundașul Clement Lenglet.
De altfel, acesta este lotul de 21 de jucători anunțat de Ronald Koeman pentru partida cu Juventus, în care se remarcă revenirea lui Coutinho după 8 luni:
Neto, Dest, Pique, Araujo, Sergio Busquets, Riqui Puig, Griezmann, Pjanic, Memphis, Braithwaite, Coutinho, Alba, Sergi Roberto, Emerson, Umtiti, Pena, Demir, Nico, Manaj, Balde și Collado.
Etichete: philippe coutinho , sergio aguero , ronald koeman , sergio aguero barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții