Foto O imagine istorică! Cum arăta Gheorghe Hagi acum 30 ani, când era prezentat de Real Madrid
articol scris de Digi Sport31.10.2020, 17:18
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În urmă cu 30 de ani, Gheorghe Hagi era prezentat la Real Madrid și intra în istoria fotbalului românesc. Spaniolii nu l-au uitat pe "Rege", astfel că fanii "galacticilor" au postat pe Twitter o imagine de la acel moment.
Un fan al Realului care păstrează amintiri din istoria clubului a postat pe Twitter o imagine cu Hagi de la prezentarea sa oficială de la Madrid. Pe 27 iunie 2020 s-au împlinit 30 de ani de la transferul lui Gheorghe Hagi de la Steaua la Real Madrid.
Iată ce a scris suporterul Realului pe Twitter: "Maradona din Carpați. Iată o imagine cu românul Gheorghe Hagi, aflat la prezentarea sa oficială la Real Madrid, în urmă cu 30 de ani".
'El Maradona de los Cárpatos'. El rumano Hagi en su presentación como nuevo jugador madridista hace 30 años. Real Madrid de la temporada 1990-91.
— Rancoma (@Rancoma_) October 30, 2020
? Fotografía de Juan Navarro. Don Balón. pic.twitter.com/qaqNlDrH2z
30 de ani de la transferul lui Gheorghe Hagi la Real Madrid
După patru ani în care a avut evoluții solide în tricoul ”roș-albastru”, cu care a câștigat Supercupa Europei, 1-0 cu Dinamo Kiev, în care a marcat golul decisiv, și a bifat o finală a Cupei Campionilor, pierdută 0-4 cu Milan, Real Madrid plătea 4.300.000 de euro, sumă considerabilă pentru acea perioadă, în schimbul transferului lui Gheorghe Hagi.
Gheorghe Hagi era, la începutul anilor '90, unul dintre cei mai doriți fotbaliști de pe continent, motiv pentru care, alături de Real Madrid, pentru semnătura sa s-au mai bătut alți coloși ai fotbalului, precum AC Milan.
Actualul patron de la Viitorul a dezvăluit că a fost flatat de interesul celor de la Milan, unde l-ar fi înlocuit pe Ruud Gullit, accidentat, dar a fost convins să aleagă Real Madrid după ce Ramon Mendoza, președintele de atunci al clubului, s-a deplasat special la București pentru a rezolva transferul.
Gheorghe Hagi avea să joace două sezoane la Real Madrid, până în 1992, reușind să marcheze de 19 ori în cele 80 de apariții. După plecarea din Madrid, Hagi a ajuns la Brescia, dar la o distanță de doi ani revenea în Spania, la Barcelona.
Etichete: gheorghe hagi , twitter , gica hagi real madrid , transfer hagi la real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții