"Nu ştiu. Sincer, nu înţeleg asta". Reacţia lui Zidane, când a fost întrebat ce părere are despre situaţia lui Bale
22.04.2019, 18:37SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul lui Real Madrid, Zinedine Zidane, a declarat că nu înţelege atitudinea fanilor faţă de fotbalistul galez Gareth Bale, pe care l-au huiduit în timpul meciului câştigat duminică în faţa lui Athletic Bilbao (3-0), informează Reuters.
Întrebat de ce un jucător ce a câştigat de patru ori Liga Campionilor în cinci sezoane la Real, cu goluri decisive în două finale, are parte de o asemenea atitudine ostilă din partea publicului, Zidane a răspuns: "Nu ştiu. Sincer, nu înţeleg asta".
Bale a intrat târziu în repriza a doua, pentru al doilea meci consecutiv, şi i-a înfuriat pe fani când a ratat în situaţie de unu la unu. În schimb, Isco, introdus la fel ca Bale în minutul 70, a fost ovaţionat de fani în momentul schimbării.
Bale, criticat în Marca
Deşi a pasat decisiv la ultimul gol al lui Karim Benzema, galezul a fost desfiinţat luni de presa locală, care a amintit, printre altele, că în cinci ani el nu fost în stare să înveţe spaniola.
"Vor să-l vândă, dar nu apar oferte", scrie pe prima pagină Marca, lângă o fotografie în care jucătorul apare trist. "Real este deschisă acum ideii ca el să fie împrumutat", adaugă ziarul, care a anunţat de curând că belgianul Eden Hazard va veni la Real pentru a-i lua locul lui Bale.
În 2016 Bale a semnat un nou contract, valabil până în 2022, care îl aşază pe locul trei pe lista celor mai bine plătiţi fotbalişti din lume. Randamentul său a fost afectat de accidentări, care l-au făcut să rateze 86 de meciuri de când a venit la Real.
Agerpres
Etichete: gareth bale , zinedine zidane , bale real madrid , zidane bale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții