Nu s-a mai întâmplat niciodată în cei 121 de ani de existență! Premiera bifată de Real Madrid odată cu noul sezon
articol scris de Digi Sport02.09.2023, 23:36
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Real Madrid a decis să nu transfere niciun atacant pe finalul perioadei de mercato a verii.
Presa spaniolă a catalogat decizia lui Florentino Perez drept "una dintre cele mai mari greșeli din istorie din partea sa". Decizia președintelui echipei aduce cu ea și o premieră pentru clubul de pe Santiago Bernabeu.
Real Madrid, pentru prima dată în istorie fără un purtător al tricoului cu numărul 9
Așa cum a remarcat jurnalistul iberic Arancha Rodrigez pe Twitter, va fi pentru prima oară când Real Madrid, în cei 121 de ani de existență, nu va avea un purtător al tricoului cu numărul 9 la începutul unui sezon.
Numărul a fost eliberat vara aceasta de Karim Benzema, iar madrilenii l-au adus în schimb pe Joselu, sub formă de împrumut de la Espanyol. Totuși, cel mai probabil deoarece situația lui Kylian Mbappe la PSG era incertă, madrilenii i-au oferit numărul 14.
Real Madrid a făcut al treilea cel mai scump transfer al verii! Cum arată TOP 20, la final de mercato
Deși nu a adus un atacant de top, Real Madrid l-a luat pe Jude Bellingham de la Borussia Dortmund, cu 103 milioane de euro, iar de atunci mijlocașul a înscris 5 goluri. Doar doi jucători au costat mai mult vara aceasta!
Odată cu finalul perioadei de mercato (1 septembrie), Transfermarkt a actualizat topul celor mai scumpe 20 de transferuri realizate în ultimele două luni, luând în considerare doar suma fixă, fără bonusuri de performanță.
Galerie Foto
Etichete: real madrid , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții