Neymar, spre Real!? Variantă de ultimă oră: schimbul pe care nimeni nu îl anticipa
22.07.2019, 09:10SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Neymar ar putea ajunge în cele din urmă la Real Madrid, deşi în ultimele luni s-a vorbit de nenumărate ori despre faptul că Barcelona e la un pas să îl transfere.
Conform The Independent, Real a venit cu o propunere pentru şefii lui PSG. Îl cedează pe Gareth Bale la schimb cu Neymar, urmând a mai achita şi o sumă importantă.
Situaţia lui Bale, de la Real, poate fi salvarea brazilianului. Agentul lui Neymar a spus răspicat că fotbalistul "nu mai vrea să rămână la PSG", iar în contextul utlimelor declaraţii de la Real, cu privire la Bale, schimbul poate prinde contur.
"Dacă pleacă mâine, e cu atât mai bine", a spus Zidane despre starul galez de pe Bernabeu, în timp ce impresarul lui Bale l-a atacat dur pe tehnician: ”Zidane este o rușine!”.
În zilele următoare, părţile se vor aşeza la masa negocierilor, pentru a vedea dacă pot ajunge la un consens. Dacă suma pe care o vor plăti madrilenii în plus la acest schimb nu ar reprezenta o mare problemă, se discută despre faptul că salariile celor două staruri ar putea crea anumite impedimente.
Real Madrid vrea să scape de salariul astronomic al lui Gareth Bale
În vara anului 2013, Real Madrid a plătit 101 milioane de euro către Tottenham pentru transferul lui Bale, iar să-l lași să plece gratis ar fi o pată pe managementul clubului. Pe de altă parte, spaniolii se gândesc la salariul lui Bale, care este de 20,4 milioane de euro net, adică 30 de milioane de euro brut.
În plus, Bale mai are 3 ani de contract, ceea ce însemnă că, în acest interval, madrilenii îi vor achita 90 de milioane de euro, ceea ce șefii ar vrea să evite. Pe de altă parte, Real ar vrea să recupereze din investiția făcută, astfel că varianta schimbului cu Neymar poate fi soluţia ideală.
Etichete: neymar , neymar real madrid , neymar bale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții