Nelson Semedo, dorit în Premier League! Clubul care îl poate salva pe jucătorul de care Barcelona vrea să scape
articol scris de Digi Sport21.09.2020, 17:52
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Wolverhampton, care l-a cedat recent pe Diogo Jota la Liverpool pentru 43 de milioane de euro, vrea să ia un alt portughez. Este vorba despre Nelson Semedo (26 de ani) de la Barcelona.
Nuno Espirito Santo, antrenorul lui Wolves, vrea să mai aducă un portughez la echipă și a pus ochii pe fundașul de care catalanii vor să scape. Pentru a-l vinde pe Semedo, oficialii Barcelonei sunt dispuși să mai lase din prețul cerut inițial (50 de milioane de euro), scrie Transfermarketweb.
Semedo, cotat la 40 de milioane de Transfermarkt, mai are contract cu Barcelona până în 2022. În 2017, fosta campioană a Spaniei plătea 35,7 milioane de euro pentru a-l transfera de la Benfica.
Diogo Jota, noul jucător al lui Liverpool
Portughezul lui Wolverhampton a semnat un contract pe termen lung cu Liverpool, care, potrivit presei engleze, ar fi plătit 43 de milioane de euro pentru a-l aduce pe Anfield.
”E una dintre cele mai bune echipe din lume, cea mai bună în acest moment pentru că sunt campionii lumii. Când te uiți la Premier League, mereu vezi Liverpool ca una dintre cele mai mari echipe din țară, deci e imposibil să spui ”nu””, a spus Jota, pentru site-ul oficial al lui Liverpool.
Potrivit sursei citate, Jota și-a ales tricoul cu numărul 20, lăsat liber de Adam Lallana, plecat la Brighton.
Etichete: barcelona , wolverhampton , nelson semedo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții