Mutare de maestru: Laporta îl vrea la Barcelona pe Adeyemi, puștiul cu mamă din România
articol scris de Digi Sport08.11.2021, 15:09
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Joan Laporta lucrează de zor să găsească soluții pentru Barcelona, aflată într-o mare criză, atât financiarâ, cât și de rezultate.
Karim Adeyemi, pe lista Barcelonei. Laporta începe negocierile
Catalanii s-au înțeles cu Xavi pentru postul de antrenor, dar vor să-și întărească atacul, mai ales după accidentările lui Aguero și Dembele din ultima vreme. Astfel, potrivit publicației El Nacional, Karim Adeyemi este noua țintă a catalanilor, care speră să-l poată aduce în iarnă.
În acest moment, Barca are 11 jucători indisponibili, așa că este urgent ca oficialii să rezolve cumva problema, pentru a evita o catastrofă, așa cum susține publicația citată. După accidentarea mai veche a lui Braithwaite, Barcelona mai are disponibili doar doi atacanți: Memphis Depay și puștiul Yusuf Demir.
Karim Adeyemi e văzut de Laporta drept o variantă la preț accesibil
Karin Adeyemi, care este și pe lista lui Bayern Munchen, a Borussiei Dortmund, a lui PSG și a lui Real Madrid, ar putea fi convins de Barcelona, după cum menționează sursa citată. Însă rămâne de văzut dacă Barca va avea de unde să plătească pentru acest transfer.
Adeyemi are o cotă de piață de 20 de milioane de euro, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt, însă șefii Barcelonei mizează pe faptul că Salaburg, de obicei, nu cere prea mulți bani pentru starurile sale.
Exemplele din ultima vreme sunt grăitoare Erling Haaland, vândut Borusssiei cu "doar" 20 de milioane de euro, Sadio Mane, vândut la Liverpool cu 23 de miloane de euro, sau Dominik Szoboszlai, vândut cu 22 de milioane. Principalul motiv este nivelul campionatului Austriei, așa că Laporta vrea să profite.
În urmă cu câteva zile, presa germană susținea că Salzburg ar vrea totuți peste 30 de milioane de euro în schimbul lui Adeyemi, iar agentul său chiar s-ar fi întâlnit cu cei de la Real Madrid și Atetico Madrid.
- 14 goluri în 17 meciuri oficiale are Karim Adeyemi pentru Salzburg în acest sezon.
- 3 selecții și un gol are Adeyemi pentru naționala mare a Germaniei.
- 30 iunie 2024 este data la care expiră contracul lui Adeyemi cu Salzburg.
Etichete: barcelona , joan laporta , salzburg , karim adeyemi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții