Mundo Deportivo a făcut marele anunț despre Andrei Rațiu
articol scris de Digi Sport27.11.2024, 17:07
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Barcelona chiar este interesată de Andrei Rațiu (26 de ani)!
Cel puțin asta susține Mundo Deportivo, una dintre cele mai importante publicații din Spania și ziar apropiat de clubul FC Barcelona.
La negocierile pentru prelungirea contractului lui Pedri, Barcelona a întrebat de Andrei Rațiu
Deco, directorul sportiv al Barcelonei, s-a întâlnit cu agenții lui Pedri pentru negocierea extinderii contractului mijlocașului, dar nu a fost singurul subiect abordat.
Sursa citată notează că în cadrul întâlnirii a fost adus în discuție și numele lui Andrei Rațiu, impresariat de aceeași companie, semn că interesul Barcelonei pentru fundașul dreapta român este real.
Barcelona ar urma să-l monitorizeze în continuare pe Andrei Rațiu. Clubul catalan vrea un fundaș dreapta în iarnă, pentru că pe acel post îl folosește pe Jules Kounde, consacrat în centrul apărării.
Andrei Rațiu costă 25 de milioane de euro
Rayo Vallecano nu se poate împotrivi plecării lui Andrei Rațiu dacă un club interesat plătește 25 de milioane de euro, cât este clauza de reziliere a contractului.
Indiferent de suma unui eventual transfer, 50% din bani merg la Villarreal, care a păstrat jumătate din drepturile federative ale jucătorului când l-a cedat la Rayo pentru 500.000 de euro.
Etichete: barcelona , andrei ratiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții