"Mi-au blocat transferul în ultima secundă!". Bale rupe tăcerea și dezvăluie de ce nu a mai ajuns la echipa lui Olăroiu
articol scris de Digi Sport03.09.2020, 10:34
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gareth Bale (31 de ani) nu a mai intrat în planurile lui Real Madrid în perioada recentă, iar galezul recunoaște că își dorește să plece, însă totul ar depinde de campioana Spaniei.
Cândva un star al Madridului, după un transfer de 101 milioane de euro de la Tottenham, Bale a intrat în dizgrația lui Zinedine Zidane, antrenorul dezvăluind că galezul i-a solicitat în mai multe rânduri să nu fie convocat pentru anumite meciuri.
Bale dezvăluie de ce nu a mai ajuns la echipa lui Olăroiu: "Real a blocat tot în ultima secundă"
Aflat în cantonamentul naționalei Țării Galilor pentru meciurile din Liga Națiunilor cu Finlanda și Bulgaria, Bale a dezvăluit de ce nu a mai ajuns anul trecut la Jiangsu Suning, echipa chineză antrenată de Cosmin Olăroiu.
"Când vin la națională, sunt fericit, liniștit, mă simt primit bine. Ce se spune la Madrid nu mă afectează, am experiență cu aceste situații. Aici mă simt motivat să joc fotbal.
Depinde de club, am încercat și anul trecut să plec, dar au blocat tot în ultima secundă. Era un proiect de care eram încântat, dar nu s-a materializat. Nu mi-au permis să plec, deci va trebui să întrebăm clubul. Eu vreau să joc fotbal, sunt motivat, dar ei decid totul.
Eu ce pot să fac? Mai am contract și trebuie să continui și să văd ce se întâmplă. Sunt în mâinile clubului, dar și ei complică lucrurile foarte mult, să fiu sincer", a declarat Bale, citat de Marca.
Zidane vrea să scape de Gareth Bale cu orice preț, însă galezul mai are doi ani de contract cu Real Madrid
Un obstacol în calea despărțirii lui Bale de Real Madrid este contractul galezului scadent în vara anului 2022. Planul jucătorului, dezvăluit de agentul său, Jonathan Barnett, este de a-și duce la bun sfârșit înțelegerea cu madrilenii. Acest lucru nu este de mirare, Bale încasând aproximativ 15 milioane de euro anual pe Bernabeu:
"Gareth este ok, mai are doi ani de contract. Se simte bine la Madrid și nu are de gând să plece. Bineînțeles că s-au interesat multe cluburi, dar sunt puține care își permit salariul lui", a explicat impresarul.
- 28 de milioane de euro este cota de piață a lui Bale, conform Transfermarkt
- 101 milioane de euro este suma pe care Real Madrid i-a plătit-o lui Tottenham pentru transferul galezului
- 105 goluri și 68 de assist-uri a reușit Gareth Bale în cele 251 de apariții în tricoul Realului
Etichete: real madrid , gareth bale , zinedine zidane , cosmin olaroiu , jiangsu suning
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții