Măsurile anunțate de Joan Laporta după “asaltul” fanilor germani pe Camp Nou, la meciul Barcelona - Frankfurt
articol scris de Digi Sport19.04.2022, 14:48
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Eintracht Frankfurt s-a calificat în semifinalele Europa League, după victoria spectaculoasă cu FC Barcelona, scor 3-2. Echipa germană a beneficiat de un sprijin neașteptat din partea fanilor, peste 30.000 de suporteri reușind să intre pe Camp Nou.
FC Barcelona schimbă sistemul de vânzare a biletelor
Au fost doar 5.000 de bilete alocate pentru echipa oaspete, dar suporterii echipei Eintracht Frankfurt au cumpărat și tichete achiziționate inițial de fani ai Barcelonei.
Prin urmare, fanii germani au creat o atmosferă specială pe Camp Nou, au aprins torțe și fumigene și i-au depășit - din punct de vedere vocal - pe suporterii Barcelonei.
Nemulțumit de această situație, Joan Laporta, președintele Barcelonei, a anunțat că va schimba modul în care sunt vândute biletele.
Potrivit datelor prezentate de FC Barcelona, aproximativ 30.000 de fani germani au fost prezenți pe Camp Nou la meciul din Europa League.
"Vreau să-mi cer scuze pentru această situație neplăcută, știu că mulți fani ai Barcelonei au suferit ca urmare a prezenței masive a suporterilor germani. La meci au asistat 79.468 de oameni. Au fost vândute 34.435 de bilete, au fost 1.290 de tichete VIP, 2.425 de invitații și 37.746 de abonamente.
23.427 de bilete au fost vândute online. Clubul a respins peste o mie de încercări online de vânzare din partea unor IP-uri din Germania. Sistemul a funcționat până când a fost supraaglomerat. În același timp, am detectat un operator online care a comis malpraxis, iar contractul va fi încheiat.
Am detectat că mai mulți abonați au vândut biletele unor germani. Este trist, dar s-a întâmplat. Clubul nu este vinovat, dar responsabilitatea principală pentru vânzarea biletelor ne aparține. Marea problemă a fost că fanii germani s-au infiltrat printre suporterii echipei noastre.
La întâlnirea dinaintea partidei, UEFA ne-a avertizat că vor fi mai mult de 5.000 de fani germani pe stadion. Dar nu am avut ce să facem în acel moment. Dacă le interziceam accesul, puteam să avem mai multe probleme decât avem acum.
Am luat măsuri pentru a preveni repetarea acestei situații nefericite. Biletele vor fi nominale și digitale. Știm care sunt abonații care au vândut biletele fanilor germani, dar nu vrem să luăm măsuri împotriva lor. Totuși, reprezintă o mare dezamăgire", a spus Laporta, citat de Marca.
- Ultrașii Barcelonei au ales să protesteze la partida echipei “blaugrana” de pe teren propriu contra celor de la Cadiz, din La Liga, după evenimentele care au avut loc la meciul din Europa League cu Eintracht Frankfurt.
Etichete: europa league , barcelona , bilete , joan laporta , camp nou , laporta , frankfurt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții