Marcelo, ca şi plecat de la Real Madrid! Anunţul făcut de sport.es + destinaţia neaşteptată
04.07.2019, 14:43SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Marcelo (31 de ani) ar putea fi una dintre plecările surpriză de la Real Madrid, în această vară. Sport.es anunță că acesta o poate părăsi pe Real Madrid în timpul perioadei de transferuri curente.
Potrivit publicației spaniole, pentru fundașul brazilian ar exista un interes concret din partea lui Arsenal, Unai Emery dorind să întărească apărarea tunarilor, înainte de noul sezon.
Marcelo ar avea oferte și din partea altor echipe. PSG, Juventus sau Milan sunt alte cluburi de top la care fundașul ar putea ajunge în sezonul următor.
Marcelo are din ce în ce mai multe probleme la Madrid
Locul de titular al lui Marcelo în echipa lui Zidane este recent pus în pericol. Real a luat deja un jucător pe același post, aducându-l pe Ferland Mendy, de la Lyon, în schimbul sumei de 50 de milioane euro.
De asemenea, acesta a primit numeroase critici din partea fanilor madrileni, pentru forma slabă arătată în sezonul trecut. În ultima parte a sezonului, acesta și-a pierdut și locul de titular, în favoarea lui Sergio Reguilon (22 de ani).
Dacă va rămâne pe Santiago Bernabeu, Marcelo va juca al treisprezecelea sezon pentru "Los Blancos". Fundașul brazilian a fost adus în 2007 de la Fluminense, pentru 6,5 milioane de euro.
Etichete: marcelo , marcelo real madrid , real madrid transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții