Marca a făcut anunțul. Kylian Mbappe a semnat deja contractul
articol scris de Digi Sport19.02.2024, 08:33
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Kylian Mbappe (25 de ani) a anunțat că nu va mai continua din vară la PSG, club pentru care a jucat în ultimele șapte sezoane.
Atacantul francez va ajunge, cel mai probabil, la Real Madrid, club care s-a luptat pentru semnătura lui Mbappe și în vara lui 2023.
Kylian Mbappe ar fi semnat contractul cu Real Madrid în urmă cu două săptămâni
Mbappe a discutat cu conducerea lui PSG despre plecarea de pe Parc des Princes la doar o zi distanță, după meciul din turul optimilor Champions League cu Real Sociedad, scor 2-0.
Totuși, celebra publicație Marca a anunțat că Mbappe a semnat un contract valabil cinci sezoane cu Madrid în urmă cu două săptămâni. Astfel, atacantul francez ar urma să poarte începând cu 1 iulie tricoul formației de pe Santiago Bernabeu.
- Citește și: Postarea care i-a pus pe jar pe fanii lui Real Madrid. Cum s-a fotografiat Kylian Mbappe
Mai mult decât atât, reprezentanții lui Mbappe le-ar fi transmis cluburilor care s-au interesat de serviciile fotbalistului că francezul nu va negocia cu nimeni pentru că deja și-a asumat un angajament.
Real Madrid i-a propus lui Kylian Mbappe un salariu de 35 de milioane de euro pe sezon
Potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano, Real Madrid i-a propus lui Kylian Mbappe un salariu ”mult mai mic” decât cel oferit în urmă cu doi ani, la precedentele negocieri.
Acum, ar fi vorba despre un salariu anual de 35 de milioane de euro, jumătate din cât primește Kylian Mbappe de la PSG.
Real Madrid vrea să compenseze, în schimb, printr-un bonus de instalare uriaș pe care e dispusă să i-l plătească lui Kylian Mbappe. Ar fi vorba despre o primă de 125 de milioane de euro, bani împărțiți în 12 tranșe, pe durata primului an de contract.
Etichete: real madrid , psg , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții