Manchester United îl vinde pe un preț ”de nimic”, după ce l-a cumpărat cu 40.000.000€
articol scris de Digi Sport07.07.2024, 08:43
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Donny van de Beek (27 de ani) trece printr-un adevărat calvar din momentul în care a semnat cu cei de la Manchester United.
În septembrie 2020, ”Diavolii” îl cumpărau pe olandez de la Ajax în schimbul a 40 de milioane de euro, însă mijlocașul nu a dat satisfacție în tricoul roșu și nu a impresionat mai deloc.
Manchester United îl vinde pe Donny van de Beek la Girona
În cei patru ani pe ”Old Trafford”, Donny van de Beek a strâns doar 62 de partide în tricoul celor de la Manchester United, timp în a reușit două goluri și două pase decisive. Batavul a încercat să își relanseze cariera și prin două împrumuturi (Everton și Frankfurt), însă fără reușită.
În ultima jumătate de sezon, van de Beek a evoluat pentru gruparea din Bundesliga, care însă a decis să nu activeze clauza de cumpărare definitivă, după ce a cesta a jucat în 8 partide.
Totuși, salvarea olandezului vine din La Liga. Girona, surpriza din La Liga, vrea să-i dea o mână de ajutor acestuia și să îl transfere.
Conform lui Fabrizio Romano, formația spaniolă s-a înțeles deja cu Manchester United pentru transferul jucătorului, iar suma este una extrem de mică: 5 milioane de euro, față de cele 40 de milioane de euro plătite de englezi în 2020.
- Conform sursei citate, Girona va începe negocierile cu Donny van de Beek în cel mai scurt timp și va încerca să îl convingă să semneze.
🚨🔴 The agreement between Girona and Man United for Donny van de Beek is based on add-ons.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) July 6, 2024
It could go up to €4/5m based on appearances this season, also higher in case of more achievements.
Permanent deal agreed but subject to personal terms to be discussed next week. pic.twitter.com/UzoiOMSEHP
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Donny van de Beek, potrivit transfermarkt.com. În decembrie 2019, olandezul era evaluat la 55 de milioane de euro.
Manchester United i-a prelungit contractul lui Erik ten Hag
Manchester United a avut parte de rezultate negative în sezonul trecut.
După ce a ieșit din grupele Champions League de pe ultimul loc și s-a clasat doar pe poziția 8-a în clasamentul din Premier League, fanii ”Diavolilor” i-au cerut în mai multe rânduri demisia lui Erik ten Hag (54 de ani) din funcția de antrenor principal.
De altfel, înainte ca Manchester United să joace în finala FA Cup (pe care a câștigat-o împotriva rivalilor de la Manchester City, scor 2-1), presa britanică a scris că tehnicianul olandez este ca și dat afară de la gruparea de pe Old Trafford.
Însă, după succesul obținut în fața marii rivale din oraș, se pare că soarta antrenorului de 54 de ani s-a schimbat la 180 de grade.
Manchester United a anunțat, în cursul zilei de joi (4 iulie), că i-a prelungit contractul lui Erik ten Hag până în vara anului 2026. Astfel, olandezul va rămâne pe banca ”Diavolilor” încă cel puțin două sezoane și își va continua mandatul început pe 1 iulie 2022.
”Sunt foarte fericit că am ajuns la un acord cu clubul și că vom continua treaba împreună”, a spus ten Hag, potrivit clubului din Manchester.
Etichete: premier league , anglia , transfer , spania , la liga , manchester united , girona , donny van de beek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții