Manchester United, gata să-i dea lovitura lui Real Madrid: ofertă de 60.000.000 pentru jucătorul dorit de ”Galactici”
articol scris de Digi Sport07.06.2024, 16:01
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Manchester United a avut un sub așteptări, chiar dacă pe finalul stagiunii a reușit să câștige Cupa Angliei, chiar în fața rivalei Manchester City.
Oficialii ”Diavolilor” consideră că echipa are nevoie de întăriri importante pentru a se lupta din nou la titlu în Premier League, dar și pentru a emite pretenții în competițiile europene.
Leny Yoro e dorit de Manchester United
Potrivit celor de la Marca, Manchester United e gata să îi dea lovitura lui Real Madrid cu următorul transfer.
Conform sursei citate, șefii ”Diavolilor” au înaintat deja o ofertă în valoare de 60 de milioane de euro pentru Leny Yoro (18 ani), tânărul fundaș aflat și pe lista ”Galacticilor”.
Real Madrid consideră că Yoro este înlocuitorul perfect pentru Nacho Fernandez (34 de ani), cel care va pleca în această vară de pe Santiago Bernabeu.
Lille, echipa de care aparține stopper-ul de 18 ani, nu a oferit un răspuns clar, după ce a primit oferta din partea celor de la Manchester United.
Totuși, presa din Spania anunță că Real Madrid este în continuare în pole-position pentru a îl transfera pe Leny Yoro, chiar dacă nu a înaintat o propunere deocamdată.
🚨 Manchester United have made a €60m bid for Leny Yoro, but face a fight for the 18-year old's signature, with Real Madrid leading the way.
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) June 7, 2024
(Source: MARCA) pic.twitter.com/NCAAck7xIx
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Leny Yoro, potrivit transfermarkt.com.
- 44 de partide a jucat francezul în acest sezon pentru Lille, timp în care a înscris și de 3 ori.
Manchester United s-a despărțit de opt jucători
Manchester United a anunțat oficial că s-a despărțit de nu mai puțin de opt jucători în această vară.
Șapte dintre cei opt fotbaliști au ajuns la finalul înțelegerilor cu formația de pe Old Trafford, iar cele mai sonore nume sunt Anthony Martial și Raphael Varane.
Dacă în cazul lui Martial plecarea de pe Old Trafford a fost anunțată oficial în urmă cu o lună, în cazul celorlalți fotbaliști nu era cunoscută o decizie a clubului.
Anthony Martial (28 de ani), Raphael Varane (31 de ani), Brandon Williams (23 de ani), Charlie McNeill (20 de ani), Marcus Lawrence (18 ani), Kie Plumley (20 de ani) și Tom Huddlestone (37 de ani), jucător și antrenor la echipa U-21, au avut contracte scadente la finalul lunii iunie.
Alvaro Fernadez (21 de ani) este al optulea jucător care se desparte de Manchester United. Mijlocașul a fost împrumutat la Benfica în acest sezon, iar formația din Portugalia a activat clauza de cumpărare.
Jucătorii care vor pleca de la Manchester United în această vară:
- Anthony Martial
- Raphael Varane
- Brandon Williams
- Charilie McNeill
- Marcus Lawrence
- Kie Plumley
- Tom Huddlestone - antrenor jucător sub 21
- Alvaro Fernandez
Etichete: premier league , real madrid , ligue 1 , transfer , la liga , manchester united , leny yoro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții