Luka Modric a mărturisit de ce a ales să-și prelungească contractul cu Real Madrid: ”Am avut discuții clare”
articol scris de Digi Sport07.09.2023, 13:09
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Luka Modric (37 de ani) și-a prelungit contractul cu Real Madrid pe încă un sezon, până în vara anului 2024.
La 3 luni după ce a luat această decizie, mijlocașul croat a explicat de ce a ales să rămână în continuare la ”los blancos”.
Luka Modric a mărturisit de ce a ales să-și prelungească contractul cu Real Madrid
Potrivit celor de la SN, citați de Madrid Xtra, Luka Modric a ales să-și prelungească angajamentul cu Real Madrid pentru că tehnicianul Carlo Ancelotti (64 de ani) i-a promis că va fi un jucător pe care se va baza în noul sezon și nu va fi păstrat în lot doar pentru experiența și reușitele sale din trecut.
"Clubul, Ancelotti (n.r. Carlo Ancelotti) și cu mine am purtat discuții și am stabilit acorduri clare. Singura mea condiție pentru a rămâne a fost să fiu tratat ca un jucător competitiv și nu să fiu păstrat în echipă ca urmare a meritelor din trecut.
A fost dorința mea ca toți jucătorii să poată lupta pentru un loc de titular”, a spus Modric, în cadrul unui interviu.
Luka Modric, de 12 sezoane la Real Madrid
Luka Modric a ajuns la Real Madrid în vara anului 2012, după ce ”los blancos” le-au plătit celor de la Tottenham 25 de milioane de euro. De când a ajuns la formația de pe Santiago Bernabeu, mijlocașul croat a strâns 492 de meciuri, a marcat 37 de goluri și a furnizat 77 de pase decisive.
- 10 milioane de euro este cota de piață a lui Modric, potrivit Transfermarkt
În tricoul celor de la Real, Modric a câștigat:
- 5 trofee ale Ligii Campionilor
- 5 Cupe mondiale ale Cluburilor
- 3 titluri de campion ale Spaniei
- 4 Supercupe ale Europei
- 4 Supercupe ale Spaniei
- două cupe ale Spaniei
Etichete: real madrid , luka modric
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții