”Lopetegui va fi dat afară în această seară. E vorba de imaginea clubului”. Reacție dură după umilința Realului
28.10.2018, 19:21SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
VIDEO Barcelona - Real Madrid 5-1. Real Madrid poate rămâne fără antrenorul Julen Lopetegui, după rușinea de pe Camp Nou din El Clasico. ”Galacticii” au fost învinși cu 5-1 și Gică Craioveanu e convins că tehnicianul va fi dat afară de Florentino Perez în următoarele ore.
”Eu nu cred că trebuie să mai așteptăm până mâine sau poimâine. EU eu cred că în seara asta va fi dat afară Lopetegui. E vorba de imaginea clubului. Real Madrid a arătat în multe momente ca o echipă mică”, a spus Craioveanu, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal European.
Sub conducerea lui Lopetegui, Real Madrid a pierdut pentru prima oară din 2009 trei meciuri consecutive în La Liga. De altfel, e prima oară după 8 ani când Real Madrid încasează cinci goluri de la Barcelona.
Julen Lopetegui, întrebat cu o zi înainte de marele duel, dacă există posibilitatea să încheie colaborarea cu Real Madrid în cazul unui eșec, antrenorul spaniol a răspuns ironic: "Sper că încă mai respir, nu cred că o să mor". Argumentul lui Lopetegui este că echipa pe care o conduce încă mai are șanse să-și atingă obiectivele: "Situația noastră nu este ireversibilă, suntem în octombrie abia", a declarat antrenorul galacticilor.
CITEȘTE ȘI:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții