Liverpool dă lovitura cu un jucător care nu a primit vreo şansă. Ia 45 de milioane € de la o forţă a Europei
24.04.2019, 09:10Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Atletico Madrid vrea să-l aducă pe Marko Grujic, un mijlocaş sârb aflat în proprietatea lui Liverpool, care cere 45 de milioane de euro în schimbul jucătorului. Fotbalistul de 23 de ani a impresionat în Bundesliga la Hertha Berlin, unde joacă sub formă de împrumut. Marko Grujic a fost primul transfer efectuat de Jurgen Klopp atunci când a preluat-o pe Liverpool - 16 milioane de euro au plătit cormoranii pentru jucătorul de la Steaua Roşie Belgrade în vara lui 2016.
S-a născut talent, acum devine speranţă
Considerat un talent promiţător, Grujic a fost uitat repede de managerul german, care i-a ignorat soarta după câteva apariţii de pe banca de rezerve a lui Liverpool. Sârbul a fost cedat sub formă de împrumut. Mai întâi la Cardiff, cu care a promovat la Premier League şi apoi la Hertha, unde antrenorul său l-a comparat cu Steffan Effenberg ca stil de joc. "Nu vreau s[ insult pe nimeni, dar este cel mai bun mijlocaş pe care l-am văzut în ultimii 20 de ani", a fost caracterizarea lui Pal Dardai, antrenorul echipei din Berlin.
Înalt de 1, 90 m, Marko Grujic imprtesionează la toate capitolele - câştigă majoritatea duelurilor unu contra unu, are un procent de peste 90% la pase reuşite şi apare des la finalizare. Iar toată lumea a remarcat ambiţia lui de a câltiga mereu, poate atuul cu care l-ar putea convinge definitiv pe Diego Simeone, cel care pare a miza mereu pe calităţile avute de sârb.
Grujic, pariul lui Simeone după plecarea lui Rodri
Atletico este gata să achite o sumă consistentă pentru un jucător mai puţin cunoscut deoarece în vară s-ar putea despărţi de Rodri. Mijlocaşul spaniol are un sezon excepţional la gruparea rojiblanco, iar Pep Guardiola a devenit cel mai mare fan al său. Rodri este unul din cei mai buni pasatori din La Liga şi este considerat înlocuitorul ideal pentru Fernandinho, un fotbalist de 33 de ani. Clauza de reziliere a lui Rodri este de 70 de milioane de euro, o sumă care nu reprezintă o problemă pentru Manchester City, chiar dacă mijlocaşul de 22 de ani va deveni cel mai scump transfer din istoria clubului, depăşindu-i Mahrez (68 milioane de euro), Laporte (65 milioane de euro) şi Kevin de Bruyne (61 milioane de euro)
Rodri a fost juniorul lui Atletico şi a fost adus înapoi vara trecută de la Villarreal pentru 25 milioane de euro. S-a impus repede ca titular, bifând 29 de prezenţe în La Liga şi 8 meciuri în UEFA Champions League.
Etichete: liverpool , atletico madrid , bundesliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții