Lionel Messi, afacere istorică. Clauza secretă care-l poate face să plece liber de la Barcelona!
13.10.2018, 09:42SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Barcelona vrea să-i extindă contractul lui Lionel Messi, care este scadent pe 30 iunie 2021. Astfel, șefii de pe Camp Nou sunt deciși să-i facă o nouă propunere starului argentinian în cele ce urmează, însă vor ca noul contract să fie semnat cel mai devreme în vara anului 2019 sau cel târziu pe parcursul sezonului viitor, potrivit publicației spaniole El Mundo Deportivo.
Actualul acord al atacantului de 31 de ani a fost semnat în noiembrie 2017, după o lungă perioadă de negocieri, însă șefii Barcei încearcă să-i facă noul contract până în 2022, când va avea 35 de ani, sau 2023, când va avea 36 de ani.
În actualul contract, decarul Barcei are o clauză potrivit căreia ar putea pleca liber în 2020, deci cu un an înainte de expirarea acordului, în caz că în acest interval nu apare vreo ofertă de la un club de elită.
Barcelona vrea să se bucure cât mai mult de cel mai bun jucător din istorie, așa cum este considerat de mulți specialiști, iar intenția clubului este ca Messi să-și încheie cariera din tricoul blaugrana. Același lucru este dorit și de ceilalți jucători ai Barcelonei, de a-l avea pe Messi coleg cât mai mult timp și de a-l vedea încheindu-și cariera pe Camp Nou.
În plus, chiar și argentinianul a spus că că va juca la Barcelona atâta timp cât consideră că se află la același nivel. Oficialii clubului au luat această decizie pentru că sunt convinși că Messi va juca la același nivel ca și până acum, în ciuda vârstei pe care o va avea când noul contract va fi scadent.
"Messi mai are contract până în 2021, dar sper că și-l va prelungi pentru că se reinventează în fiecare an și e din ce în ce mai bun", a spus președintele Bartomeu în urmă cu o săptămână.
Și Messi ar fi de acord, iar asta pentru că el nu ar dori să procedeze așa cum au făcut-o legendele Xavi sau Iniesta, care au plecat în Qatar, respectiv Japonia, ci să rămână până la finalul carierei la nivelul cel mai înalt posibil. Xavi și Iniesta au părăsit Barcelona fără sumă de transfer, liberi de contract, în vara lui 2015, respectiv vara lui 2018. Același lucru s-ar putea întâmpla cu Messi în 2020, ceea ce argentinianul nu dorește.
În orice caz, clubul va face exact ce decide jucătorul, cheia fiind chiar la el.
În actuala înțelegere, Messi trebuie să atingă un venit anual de peste 70 milioane euro (85% din salariu, 15% drepturi de imagine), la care va fi adăugat un bonus de semnătură de 63,5 milioane euro, şi un bonus de loialitate de 70 milioane euro dacă nu va părăsi clubul catalan înainte de încheierea contractului în 2021.
Etichete: barcelona , lionel messi , salariu messi , contract messi , prelungire contract messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții