Lautaro Martinez nu mai vine la Barcelona! Catalanii nu își permit să plătească suma cerută de italieni
articol scris de Digi Sport28.09.2020, 10:50
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
S-a încheiat ”telenovela” transferului lui Lautaro Martinez la Barcelona. Argentinianul va rămâne, în cele din urmă, la Inter Milano, club care vrea să îi prelungească contractul.
După ce i-a expirat clauza de 111 milioane de euro, Inter i-a fixat prețul lui Lautaro la 80 de milioane de euro și nu a vrut să audă de o sumă mai mică. Barcelona nu își permite, în acest moment, să plătească acești bani pentru Lautaro, astfel că transferul a picat, notează Goal.com, care citează Calciomercato.
Marotta: ”E fericit să îmbrace acest tricou”
În urmă cu mai bine de o lună, Giuseppe Marotta, directorul executiv al lui Inter, a recunoscut că își dorește să îi prelungească contractul lui Lautaro.
”Discutăm prelungirea contractelor cu mai mulți jucători, mai ales cu cei tineri, cu care vrem să lucrăm pentru o perioadă mai lungă, inclusiv Lautaro. O facem calm, nu ne grăbim, există un raport de încredere. El e fericit să îmbrace acest tricou și la momentul oportun îi vom evalua viitorul”, a spus Marotta, citat de Goal.com.
- 64 de milioane de euro este cota de piață a lui Lautaro Martinez, conform transfermarkt
Inter a debutat cu o victorie în noul sezon de Serie A
Echipa lui Conte a câștigat dramatic pe teren propriu cu Fiorentina, scor 4-3. Kouame a deschis scorul în minutul trei pentru oaspeți, dar Lautaro Martinez a egalat înainte de pauză. Inter a preluat conducerea în partea secundă prin autogolul lui Ceccherini.
Bucuria lui Conte nu a durat mult. Toscanii au întors scorul prin reușitele lui Castrovilli și Chiesa, din minutele 57 și 63.
Inter a câștigat pe final, prin golurile marcat de Lukaku (87) și D'Ambrosio (89).
Pentru Inter urmează o deplasare pe terenul lui Benevento.
Etichete: barcelona , inter milano , lautaro martinez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții