Kroos lansează primul avertisment! ”E dificil să compensezi 50 de goluri pe sezon”
06.08.2018, 17:54SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Toni Kroos e convins că Real Madrid va avea de suferit după plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus. Mijlocașul german e impresionat de numărul de goluri înscrise de starul portughez pe Bernabeu și e sigur că oricărui jucător îi va fi dificil să egaleze cifrele lusitanului.
"E dificil să compensezi cele 50 de goluri pe sezon înscrise de Cristiano Ronaldo. Cristiano a fost o piatră de temelie importantă pentru noi în ultimii ani, a fost instrumental în succesele noastre. Am încredere în echipa noastră, însă va fi dificil să îi bată cineva cifrele", a declarat mijlocașul în vârstă de 28 de ani.
Kroos nu e surprins de performanțele lui Luka Modric, desemnat în această vară cel mai bun fotbalist al Mondialului din Rusia. Mijlocașul croat este curtat insistent de Inter în această perioadă.
"Am crezut tot timpul că este posibil. Suntem coechipieri de patru ani și știu ce jucător incredibil este", a mai spus Toni Kroos.
În nouă ani la Real, Cristiano Ronaldo a marcat 450 de goluri în 438 de meciuri, în toate competițiile.
Toni Kroos se află la Real Madrid din 2014, atunci când a fost cumpărat de la Bayern Munchen pentru 25 de milioane de euro.
Etichete: real madrid , juventus , cristiano ronaldo , toni kroos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții