Koeman vrea un atacant la Barcelona! Un alt olandez ar putea ajunge pe Camp Nou
articol scris de Digi Sport22.08.2021, 12:11
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
VIDEO Athletic Bilbao - Barcelona 1-1. Ronald Koeman vrea întăriri la Barcelona, chiar dacă situația financiară de la club nu permite ca șefii să transfere jucători pe sume foarte mari.
Antrenorul olandez solicită un atacant, pentru a ”betona” compartimentul ofensiv, iar unul dintre favoriții săi ar fi conaționalul Luuk de Jong (30 de ani), de la Sevilla. Mutarea ar putea avea loc dacă Barcelona va reuși să scape de Samuel Umtiti sau de Miralem Pjanic.
Ronald Koeman cere un atacant la Barcelona
Barcelona nu este singura echipă interesată de experimentatul atacant olandez. Acesta a primit o ofertă și din partea lui West Ham, iar PSV, clubul care l-a vândut în Spania, îl așteaptă înapoi, notează Sport.es.
De Jong mai are contract până în 2023 cu Sevilla și este cotat de site-urile de specialitate la zece milioane de euro.
După primele două runde din La Liga, Barcelona are patru puncte. În următoarea etapă, catalanii vor juca pe teren propriu în compania celor de la Getafe.
Dacă se va transfera la Barcelona, Luuk de Jong ar fi al treilea olandez din lotul catalanilor, după Frenkie de Jong și Memphis Depay. Și Sergino Dest are cetățenie olandeză, dar evoluează pentru naționala Statelor Unite.
VIDEO cu rezumatul partide Athletic Bilbao - Barcelona 1-1
Etichete: barcelona , ronald koeman , athletic bilbao-barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții