Surpriză de proporții la Real Madrid! Ce se întâmplă cu Keylor Navas
03.01.2019, 17:21Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Surpriză de proporții la Real Madrid. Deși presa internațională îl dădea deja plecat, Keylor Navas a semnat un nou contract cu Real Madrid, anunță Marca.
În vârstă de 32 de ani, Keylor Navas avea o înțelegere valabilă cu Real Madrid până în vara lui 2020, dar noul contract îl va ține pe Santiago Bernabeu până în 2021. Conform sursei citate, Keylor Navas va avea un salariu stagional de 5 milioane de euro.
Venirea lui Courtois la Real Madrid l-a scos din poartă pe Keylor Navas, goalkeeper care a câștigat 3 trofee UEFA Champions League cu gruparea de pe Bernabeu. Sosit în 2014, costaricanul a fost titular până în această vară, când a fost adus portarul naționalei Belgiei, de la Chelsea. Navas a fost folosit inițial în meciurile din Champions League, însă după venirea lui Solari nu i s-a mai dat nicio șansă.
Arsenal, Juventus sau Manchester City erau echipele care urmăreau situația portarului sud-american la campioana Europei și ar fi vrut să-l transfere, dar în cele din urmă Keylor Navas a semnat un nou contract cu Real Madrid.
- 32 de ani are Keylor Navas
- 3 trofee UEFA Champions League are Navas cu Real Madrid
- 15 milioane de euro e cota de piață a lui Navas
- 149 de meciuri a jucat Keylor Navas pentru Real Madrid
Etichete: real madrid , keylor navas , keylor navas real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții