Julio Baptista, fosta vedetă a CFR-ului, începe să câștige și ca antrenor! A fost promovat de Ronaldo
articol scris de Digi Sport09.07.2021, 12:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Julio Baptista își face și o carieră de antrenor după ce a pus ghetele în cui - fostul jucător de la Sevilla, AS Roma, Real Madrid și CFR Cluj a fost promovat la echipa a doua a lui Real Valladolid.
Este vorba de clubul care îl are ca proprietar de celebrul Ronaldo, Il Fenomeno.
Brazilianul a devenit acționarul principal al grupării spaniole în 2018, dar nu prea a avut mare succes.
Valladolid a retrogradat chiar în ultima etapă a ediției trecute de campionat, în urma eșecului cu 1-2 de pe teren propriu în fața lui Atletico Madrid, meci în urma căruia trupa lui Diego Simeone a devenit campioana Spaniei.
Acum, Julio Baptista se va ocupa de formația secundă, care evoluează în Segunda B, acolo unde va avea ca rivale echipe ca Deportivo de la Coruna și Racing Santander.
Julio Baptista a câștigat 45.000 de euro lunar la CFR
Julio Baptista a avut un traseu efemer în Liga 1. În luna august a anului 2018 CFR Cluj a dat o lovitură de imagine prin aducerea fostului echipier al Realului Madrid. Din păcate, fotbalistul nu a jucat prea mult la actuala campioană a României.
Fostul internaționasl brazilian a bifat doar trei meciuri în tricoul vișiniu, două în Liga 1 și unul în preliminariile UEFA Europa League, dar a câștigat foarte bine în plan financiar.
Julio Baptista a avut la semnarea contractului cu CFR Cluj un salariu de 15.000 de euro pe lună, care a crescut din 2019, printr-o clauză contractuală, la 45.000, chiar dacă nu a mai jucat deloc.
El a încasat 180.000 de euro în România, peste 4.000 de euro pentru fiecare minut în care s-a aflat pe teren.
Etichete: ronaldo , julio baptista , julio baptista cfr cluj , ronaldo real valladolid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții