Jucătorul care nu mai are niciun viitor pe Camp Nou. Rivaldo: "E timpul ca Barcelona să-l vândă"
17.04.2020, 19:26SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ousmane Dembele nu mai are viitor la Barcelona. O spune chiar marele Rivaldo (47 de ani), care crede că francezul de 22 de ani şi-a irosit şansele.
"Dembele a semnat cu Barcelona în urmă cu aproape trei ani. A avut timp să se acomodeze la club şi să-şi arate calităţile. E posibil ca el să nu o mai poată face vreodată. E un jucător cu mare potenţial, dar cred că în această vară este momentul potrivit ca Barcelona să-l vândă sau să-l folosească pe post de monedă de schimb", a spus Rivaldo, fosta glorie a catalanilor, care a câştigat Balonul de Aur în 1999.
- În acest sezon, Dembele a jucat doar în 5 meciuri oficiale pentru Barcelona şi a marcat un singur gol.
Dembele ar putea fi cheia transferului lui Neymar la Barcelona
Recent s-a scris că pe Dembele nu l-ar vrea niciunul dintre cluburile cărora Barcelona ar fi dispusă să-l vândă. Între timp, PSG a devenit interesată de Ousmane. În aceste condiţii, atacantul ar putea face parte din "operaţiunea Neymar".
Dacă PGS consideră că jucătorul poate fi ghidat pe drumul cel bun, atunci şansele mutării lui Neymar cresc foarte mult, mai ales că în discuţie ar mai intra Todibo şi Umtiti.
Publicaţia de specialitate Transfermarkt i-a scăzut cota lui Dembele la 56 de milioane de euro, adică la circa jumătate din cât le-a plătit Barcelona celor de la Borussia Dortmund în august 2017.
Etichete: barcelona , rivaldo , ousmane dembele , nezmar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții