Jucătorul care l-a făcut pe Xavi să se răzgândească! Era ca și plecat de la Barcelona
articol scris de Digi Sport15.01.2022, 17:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Xavi Hernandez (41 de ani) a pierdut primul său El Clasico din postura de antrenor al Barcelonei, cu scorul de 2-3, însă Real Madrid a avut parte de un duel foarte complicat la Riyad, iar trupa lui Ancelotti a avut nevoie de prelungiri pentru a se califica în finala Supercupei Spaniei.
Jucătorul care l-a făcut pe Xavi să se răzgândească! Era ca și plecat de la Barcelona
Unul dintre cele două goluri ale formației catalane a fost marcat de Luuk de Jong, atacantul transferat de Ronald Koeman, care era pe lista jucătorilor de care Barcelona trebuia să scape în această perioadă de mercato.
Viitorul lui Luuk de Jong la Barcelona părea decis și se vorbea chiar de o revenire la Sevilla, formația de unde este împrumutat, sau un împrumut la Cadiz.
Totuși, cu o listă lungă de jucători indisponibili, Xavi s-a văzut nevoit să apeleze la serviciile atacantului, iar Luuk de Jong nu a dezamăgit. Fotbalistul olandez a marcat trei din ultimele patru goluri ale formației catalane, lucru ce l-a făcut pe Xavi să se răzgândească în privința lui Luuk de Jong.
”Luuk înscrie goluri și o face foarte bine. Cum pot eu să îl dau afară? Dacă va continua să aibă asemenea prestații, va continua să joace”, a declarat Xavi, citat de Marca.
Potrivit aceleiași surse, Xavi a înțeles că se poate baza pe olandez, iar, cel mai probabil, Luuk de Jong va continua la Barcelona până la finalul sezonului.
- 4 goluri în 15 meciuri a marcat Luuk de Jong pentru Barcelona.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Luuk de Jong, potrivit Transfermarkt.
Luuk de Jong, gol norocos la El Clasico
Atacantul olandez a punctat în minutul 41, după o eroare a lui Militao. Fundașul de la Real Madrid a încercat să degajeze din fața porții, dar mingea l-a lovit pe De Jong și apoi a ricoșat în plasă, pentru 1-1.
Real Madrid se afla în avantaj în acel moment, după golul marcat de Vinicius Jr în minutul 25.
Pentru Luuk de Jong este al treilea meci consecutiv cu gol marcat pentru FC Barcelona, după ce a mai punctat în jocurile cu Mallorca (1-0) și Granada (1-1).
Etichete: barcelona , xavi , luuk de jong
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții